Doi cetățeni români au fost arestați în Mexic pentru posesie ilegală a unei arme de foc

Doi cetățeni români au fost arestați în apropierea orașului mexican Puerto Morelos după ce asupra lor s-a descoperit un pistol, deținut ilegal, și o sumă mare de bani, a anunțat Secretariatul pentru siguranță publică şi tranzit, relatează publicația Por Esto, potrivit Mediafax.

Bărbații, care călătoreau într-un vehicul de lux, au fost opriți de poliție pentru un control de rutină. În urma unei percheziții a vechiului s-a descoperit un pistol într-un compartiment secret și suma totală de aproape 500.000 de peso (aproximativ 25.000 de dolari).

Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite respinge decizia lui Trump privind Platoul Golan

Secretariatul pentru siguranță publică şi tranzit a transmis că cei doi indivizi de naționalitate română, identificați drept Florian T. (42 de ani) și Adrian N. N. (37 de ani), au fost arestați, iar arma și banii au fost confiscați.

Autoritățile au stabilit că Adrian N. C. are permis de rezidență permanentă în Mexic, în timp ce Florian T. a prezentat un permis de conducere emis în orașul mexican Huixquilucan.

Citește și : Principalii trei candidaţi în cursa prezidenţială din Ucraina au votat

Tags: arme de focHuixquilucanmexicpistol
Categorii: Știrile zilei