Doi coloşi farma promit 200 de milioane de vaccinuri pentru ţările sărace

Publicat:

Companiile farmaceutice Sanofi şi GSK au anunţat miercuri că vor pune 200 de milioane de doze de vaccin împotriva coronavirusului la dispoziţia programului internaţional COVAX, lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat comun, firma franceză şi cea britanică au anunţat că au semnat o declaraţie de intenţie cu Gavi, administratorul juridic al mecanismului internaţional de achiziţii, ‘cu scopul de a garanta că fiecare ţară participantă are acces just şi echitabil la eventuale vaccinuri împotriva COVID-19’.


Citeşte şi: Bilanţ negru în Franţa: 523 de oameni au fost răpuşi de coronavirus în doar 24 de ore

Vaccinul pe bază de proteine recombinante, cu aditivi, dezvoltat în parteneriat de Sanofi şi GSK va fi disponibil cu condiţia să fie aprobat de autorităţile de reglementare şi să se încheie contractele aferente. Produsul este testat clinic din septembrie pe 440 de subiecţi umani, iar primele rezultate sunt aşteptate la începutul lui decembrie, urmând ca principalul pilon al fazei a treia de testare să înceapă înainte de sfârşitul anului.

Dacă datele testelor respective vor fi suficient de concludente pentru depunerea unei cereri de omologare, aceasta va ajunge la autorităţile sanitare în primul semestru din 2021, precizează cele două firme.

Citeşte şi: POTOP în Vietnam! Un taifun puternic a luat cu el viaţa a 26 de pescari

‘Angajamentul pe care ni-l luăm azi ne dă tuturor şanse mai mari de a controla epidemia’, a subliniat Thomas Triomphe, vicepreşedinte executiv al Sanofi Pasteur, citat în comunicat. La rândul său, preşedintele GSK Vaccines, Roger Connor, a declarat că ‘Din momentul în care am început dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19, GSK s-a angajat să le pună la dispoziţia tuturor, în întreaga lume’.

La mecanismul COVAX au aderat 167 de ţări, din care 92 dispun de venituri scăzute sau medii şi vor primi vaccinul gratis. Cele 75 de ţări bogate înscrise vor trece prin mecanism, dar vor plăti dozele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.