X

Doi condamnaţi la moarte, executaţi prin injecţie letală în Utah şi Texas

Doi condamnaţi la moarte, executaţi prin injecţie letală în Utah şi Texas

Un bărbat a fost executat joi, în statul Utah, cu privire la uciderea şi agresarea sexuală a mamei fostei sale prietene în 1998, a doua execuţie a unui condamnat la moartea în această săptămână în Statele Unite, relatează AFP.

Este vorba despre a 12-a execuţie a unei persoane condamnate la moarte în America de la începutul anului, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Însă în Utah (vest), au trecut 14 ani de la ultima execuţie, în 2010.

”Mandatul de execuţie al lui Taberon Dave Honie a fost executat”, au anunţat autorităţile penitenciare din Utah, imediat după miezul nopţii (9.00, ora României), care urmau să prezinte mai multe informaţii într-o conferinţă de presă.

S-a prevăzut ca acest bărbat în vârstă de 48 de ani să fie executat la Salt Lake City prin injecţie letală.

În Texas, un american conmdamnat la moarte cu privire la uciderea unei femei care făcea jogging în 1997 a fost executat tot prin injecţie letală miercuri.

Arthur Lee Burton, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat mort la ora locală 18.47 (joi, 2.47, ora României), după ce a fost injectat letal la peniteciarul din Huntsville, au anunţat autorităţile penitenciare.

El a fost condamnat la moarte cu privire la uciderea în 1997 a lui Nancy Adleman, mamă a trei copii, pe care a atacat-o în timp ce aceasta făcea jogging în apropierea locuinţei, la Houston.

Ea a fost strangulată cu şireturile încălţămintei pe care o purta.

Avocaţii lui Burton au făcut apel la Curtea Supremă pentru a obţine o amânare, argumentând că acesta este necesar să fie scutit de pedeapsă deoarece este deficient intelectual.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

Curtea le-a respins miercuri cererea, fără să prezinte comentarii.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 dintre cele 50 de state americane.

Alte şase state – Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvaniea şi Tennessee – respectă un moratoriu al execuţiilor.

Tags: moarteStatele UnitetexasUtah
Externe