Doi copii au murit în accidentul unui autobuz şcolar în Argentina

Doi copii au murit şi zeci au fost răniţi joi într-un accident al unui autobuz şcolar în Argentina, la sud de Buenos Aires, a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit agerpres.

“Există doi copii morţi de 11 şi 12 ani şi mai mulţi răniţi grav transferaţi la spitale din zonă”, a declarat o sursă din poliţie sub acoperirea anonimatului.

Citește și : Reticenţa faţă de vaccinuri reprezintă o ameninţare majoră la adresa sănătăţii publice în toată Europa

Accidentul s-a produs în jurul orei 06.00 (09.00 GMT) în timpul unui viraj efectuat în împrejurimile localităţii Lezama, la 160 km de capitală, din motive încă necunoscute.

Un număr de 43 de copii cu vârste între 11 şi 13 ani şi zece adulţi, printre care şi doi şoferi, participau la o excursie şcolară. Plecaţi din oraşul Benavidez, aflat la nord de Buenos Aires, se îndreptau spre staţiunea balneară Mar del Tuyu, situată la 350 km sud de capitală.

“Majoritatea răniţilor sunt copii din Benavidez care mergeau la acvariul Mundo Marino. Există răniţi foarte grav”, a declarat pentru Radio Continental medicul Alejandra Rivas, care lucrează într-una dintre unităţile medicale care au preluat răniţii.

Citește și : Majoritatea rușilor cred că guvernul de la Moscova nu acţionează în interesul poporului

“Şoferul a declarat că a pierdut controlul autovehiculului”, a declarat procurorul general al zonei, Diego Escoda, la microfonul Radio La Red, precizând că “exista o bună vizibilitate şi nicio urmă de frânare” la locul accidentului.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, controlul alcoolemiei şoferului a dovedit că acesta nu cosumase băuturi alcoolice, notează AFP.

This post was last modified on 28/11/2019 17:50 17:50

Tags: argentinaautobuzBuenos AirescopiiLezamapolitie
Categorii: Știrile zilei