Doi deţinuţi de drept comun plănuiau ATENTATE sângeroase în Franţa

Publicat:

Doi deţinuţi de drept comun dintr-o închisoare franceză au fost puşi sub investigaţie pentru plănuirea unor atentate, cu câteva zile înaintea datei la care urmau să fie puşi în libertate, potrivit unei surse judiciare franceze, informează marţi Reuters şi cotidianul Le Monde, potrivit agerpres.

Cei doi suspecţi au fost luaţi vineri din celulele lor din închisoarea din Fresnes (departamentul Val-de-Marne), la sud de Paris, şi interogaţi timp de patru zile, la capătul cărora au fost puşi sub anchetă, pentru asociere în scop terorist.


Citeşte şi: Un bombardier rusesc S-A PRĂBUŞIT la o bază aeriană din Siria. Ambii piloţi au murit

Charles-Henri M., un camerunez de 28 de ani, şi Maxime O., un francez de 22 de ani, condamnaţi pentru furturi şi fapte de violenţă, urmau să fie puşi în libertate la mijlocul lunii octombrie.

O anchetă deschisă în decembrie 2016, în baza unor informaţii obţinute în afara închisorii de Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI), a dezvăluit însă că cei doi puneau la cale un atentat pe care urmau să-l comită în afara zidurilor închisorii.

Percheziţiile efectuate în celulele suspecţilor, cunoscuţi pentru legăturile lor cu medii islamiste, au permis exploatarea telefoanelor lor mobile, rezultând purtarea unor convorbiri despre diferite planuri de acţiune în afara închisorii. Printre ţinte, care nu au fost indicate cu precizie, se aflau poliţişti, gardieni sau un magazin de bijuterii care urma să fie jefuit pentru finanţarea cumpărării de arme.

Suspecţii erau în contact telefonic şi cu deţinuţi radicalizaţi din alte închisori, conform sursei judiciare.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

Potrivit postului LCI, camerunezul, care se afla în legătură cu un jihadist din zona irakiano-siriană, ar fi recunoscut în faţa anchetatorilor că plănuia un atentat, fără însă a dezvălui amănunte. ‘Radicalizarea lor este în afara oricărei îndoieli, la fel şi voinţa lor de a trece la fapte, însă erau încă în stadiul de finanţare’ a planului, a declarat o sursă din cadrul penitenciarului.

Planul de atentat al celor doi deţinuţi nu este primul elaborat în spatele gratiilor în Franţa, unde există o îndelungată istorie de radicalizare islamistă în centre de detenţie. Potrivit unei surse, şi alte informaţii despre ‘proiecte în stadiu embrionar’ au fost înaintate Parchetului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.