Doi jurnalişti străini aflaţi într-o misiune pentru ONU în Afganistan, arestaţi la Kabul

Publicat:

Doi jurnalişti străini aflaţi într-o misiune a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Afganistan au fost arestaţi la Kabul şi se află în detenţie împreună cu colegi afgani, a anunţat vineri agenţia ONU, relatează AFP, potrivit agerpres.   

”Doi jurmalişti aflaţi în misiune cu UNHCR şi cetâţeni afgani care lucrează cu ei au fost arestaţi la Kabul. Facem tot ceea ce putem pentru a soluţiona această situaţie”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter organizaţia ONU, care refuză să facă orice comentarii ”având în vedere natura situaţiei”.


Citește și : Indonezia cumpără cu 14 miliarde de dolari avioane F-15 din SUA

Jurnalistul independent Andrew North, un fost corespondent al BBC, care acoperă cu regularitate Afganistanul de 20 de ani, se află între persoanele deţinute, a anunţat soţia acestuia, Natalia Antelava.

”Andrew se afla la Kabul să muncească pentru UNHCR şi încerca să ajute populaţia Afganistanului. Suntem foarte îngrijoraţi pentru siguranţa sa şi îi îndemnăm pe toţi cei care au influenţă să ajute la eliberarea sa”, îndeamnă ea într-un mesaj postat pe Twitter.

Guvernul taliban analizează în prezent acest caz, a anunţat un purtător de cuvânt, Zabihullah Mujahid.

”Noi am primit informaţii în acest sens şi încercăm să confirmăm dacă au fost arestaţi”, declară el AFP.

Talibanii dispersează, după ce au revenit la putere, în august, în paralel cu retragerea trupelor americane, majoritatea manifestaţiilor opoziţiei, au arestat sute de voci critice ale regimului taliban şi au bătut sau arestat mai mulţi jurnalişti.

Patru activiste feministe au ”dispărut” la Kabul de la începutul lui 2022, după ce au particpat la manifestaţii împotriva regimului taliban, provocând îngrijorarea comunităţii internţaionale.

Citește și : Bosnia-Herţegovina şi-a creat propriile organisme judiciare

Talibanii neagă orice implicare în dispariţia acestora şi au anunţat că au deschis o anchetă.

Două jurnaliste, inclusiv una de la televiziunea afgană Ariana TV, au fost eliberate la începutul lui februarie, după două zile de detenţie în capitala afgană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro Fostul Aeroport Internațional Cahul, din Republica Moldova, a fost scos la vânzare, la...

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025 15 studenți și elevi vor primi bursa prezidențială majorată în acest an de studii. Mai exact,...

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen Lituanianul Andrius Kubilius este candidatul oficial pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.