X

Doi miniştri, parlamentari şi magistraţi iranieni, pe lista neagră cu sancţiuni a Uniunii Europene

Treizeci şi două de persoane, printre care doi miniştri, parlamentari şi magistraţi, au fost adăugate luni de Uniunea Europeană pe lista neagră cu oficialităţile sancţionate pentru reprimarea manifestaţiilor din Iran, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres

Lista a fost aprobată de miniştrii de externe din UE, reuniţi la Bruxelles în Consiliul Afaceri Externe.

Citește și : Zelenski anunţă noi sancţiuni împotriva sectorului financiar al Rusiei

În cazul tuturor celor 32 de persoane, responsabile de încălcarea drepturilor fundamentale în Iran în timpul reprimării manifestaţiilor organizate după moartea, la 16 septembrie, a tinerei kurde Mahsa Amini, se vor aplica interdicţia de călătorie în UE şi îngheţarea activelor bancare.

Cei doi miniştri iranieni sunt Mehdi Esmaeili (cultură şi orientare islamică) şi Yousef Nouri (educaţie). Pe listă se mai află numeroşi parlamentari, judecători, procurori şi ofiţeri de poliţie.

Directorul unui penitenciar pentru femei cunoscut pentru ”tortură, abuzuri sexuale şi execuţii extrajudiciare” se află de asemenea pe lista celor sancţionaţi de UE.

Citește și : Olaf Scholz va avea o întrevedere cu Biden în SUA

Tags: bruxellesMehdi EsmaeiliUEuniunea europeanaYousef Nouri
Categorii: Sinteze