Doi minori care au depus jurământ de supunere faţă de islamiști au fost reţinuţi în Belgia

Publicat:

Doi minori care au depus jurământ de supunere faţă de organizaţia Stat Islamic şi care intenţionau să atace poliţişti cu arme albe au fost reţinuţi sâmbătă în Belgia, relatează joi AFP, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.

În vârstă de 16 şi respectiv 17 ani, ei au înregistrat un video pentru a-şi revendica apartenenţa la organizaţie, a precizat această sursă, confirmând o informaţie făcută publică de radio-televiziunea publică RTBF.


Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

Ei au fost reţinuţi în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie în regiunea Eupen (est), în partea germanofonă a Belgiei.

Parchetul din Eupen a fost sesizat privind declanşarea anchetei şi cei doi suspecţi plasaţi la IPPJ (Instituţie publică de protecţie a tinerilor), o structură însărcinată să găzduiască anumiţi minori delincvenţi, a precizat această sursă.

Organizaţia Stat Islamic a revendicat recent atacul terorist soldat cu patru morţi de luni, de la Viena.

Citește și : Suedia prelungeşte controalele la frontiere

Belgia a fost deja ţinta mai multor atentate ale organizaţiei. Pe 22 martie 2016, atentate sinucigaşe revendicate de SI s-au soldat cu 32 de morţi şi peste 340 de răniţi pe aeroportul din Bruxelles şi în staţia de metrou Maelbeek.

Pe 29 mai 2018, la Liege, un delincvent radicalizat a ucis doi poliţişti şi un student. Atacul a fost revendicat de SI.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.