Doi morţi în urma ‘uraganului mediteranean’ care a lovit vestul şi centrul Greciei

Publicat:

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii extrem de puternice, descrisă drept un “uragan mediteranean” (Medicane), care a lovit sâmbătă centrul Greciei, inundând străzi şi locuinţe, conform autorităţilor elene, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Furtuna denumită “Ianos” a smuls copacii din rădăcini şi a provocat vineri întreruperi ale energiei electrice în insulele Ionice şi în vestul Peloponezului. Apoi a trecut peste zona centrală a Greciei, cele mai afectate fiind regiunile din jurul oraşelor Karditsa şi Farsala.


Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

Corpul unei femei în vârstă a fost descoperit într-o casă inundată dintr-un sat din apropiere de Farsala, conform unui anunţ al pompierilor.

Autorităţile au declanşat acţiuni de căutare a două persoane ce au fost raportate dispărute, conform poliţiei. Ulterior, un reprezentant al pompierilor a anunţat că a fost descoperit şi cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, în apropierea spitalului din Karditsa. Deocamdată nu este clar dacă această victimă era una dintre persoanele date dispărute.

Ploile torenţiale au transformat oraşul Karditsa într-un lac uriaş, conform imaginilor prezentate de televiziunile elene. Un pod s-a prăbuşit.

“Ne confruntăm cu o catastrofă totală”, a declarat Nikolaos Gousios, rezident la Farsala.

Circulaţia trenurilor între Atena şi oraşul nordic Salonic a fost suspendată.

Pompierii eleni au precizat că pe perioada acestei furtuni au primit peste 2.450 de solicitări de ajutor, pentru a salva persoane blocate în casele inundate, pentru a tăia şi degaja copaci căzuţi şi pentru a pompa apa din magazine şi locuinţe.

Reţeaua de electricitate a fost puternic afectată şi sunt depuse eforturi pentru reluarea furnizării de energie electrică la Karditsa şi în insulele Ionice.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

Paza de Coastă a anunţat că 5 ambarcaţiuni s-au scufundat vineri la Zakynthos şi Lefkada.

Sâmbătă, furtuna a ajuns în regiunea capitalei Atena.. Deocamdată nu au fost raportate noi pagube.

Cicloanele mediteraneene, aşa cum este Ianos, au fost raportate pentru prima oară în Grecia în 1995 şi au devenit mai frecvente în ultimii ani. O furtună similară a lovit Grecia în 2018. În 2017 inundaţiile aduse de o rupere de nori au dus la moartea a 25 de persoane şi au lăsat alte câteva sute de oameni fără adăpost.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.