X

Doi morți într-un grav accident de circulație la Râșcani. Un autocar cu pasageri a fost implicat

Doi morți într-un grav accident de circulație la Râșcani. Un autocar cu pasageri a fost implicat

Doi oameni au murit, în această dimineață într-un grav accident rutier , care s-a produs pe traseul Bălți  – Edineț.

Citește și: Crima de la Râșcani pune pe jar legislatorii. Sunt anunțate audieri parlamentare speciale

Potrivit oamenilor legii, un automobil de model Renault  Kango  s-a tamponat cu un autocar de model Neoplan de pe ruta Chișinău – Kiev. La fața locului au fost îndreptate două echipe de salvatori, solicitați pentru a efectua lucrări de descarcerare a două persoane, care au rămas blocate între fiarele automobilului.

Salvatorii au reușit să deblocheze din fiarele autovehiculului avariat corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 74 de ani, precum și o femeie în stare inconștientă de 69 de ani. Femeia a fost predată de urgență medicilor, ajunși la fața locului, care ulterior au constatat decesul acesteia în ambulanță. Cei 19 pasageri, care se aflau în autocarul de rută nu au avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de resort.

Tags: accident fatalAccident gravaccident RâșcaniBălți - Edineț
Știrile zilei