X

Doi morţi şi 10 copii răniţi într-un accident în care a fost implicat un excavator în nordul Germaniei

Un copil şi un bărbat şi-au pierdut viaţa şi alţi 10 copii au fost răniţi, unii dintre ei grav, într-un accident în care a fost implicat un excavator în nordul Germaniei sâmbăta seara, au anunţat serviciile de urgenţă, relatează dpa, potrivit agerpres

Băiatul decedat în accident avea 5 ani, a declarat pentru dpa un oficial al serviciilor de urgenţă. Patru dintre copiii răniţi au fost duşi la spital cu elicopterul, potrivit purtătorului de cuvânt al brigăzii locale de pompieri, Mathias Wille.

Citește și :  Prigojin îi răspunde lui Putin: Nimeni nu plănuiește să se predea la ordinul președintelui, al FSB sau al altcuiva

Accidentul s-a petrecut într-o tabără pe care taţii o organizaseră împreună cu copiii lor în Toppenstedt, la circa 35 de kilometri sud de Hamburg. Grupul mergea “pentru distracţie” pe un drum neasfaltat într-un palet metalic ridicat de un excavator, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Cutia s-a desprins şi a căzut de la înălţime. Autorităţile investighează cauza accidentului şi un expert s-a deplasat la faţa locului pentru a examina mai atent vehiculul, a mai spus Wille.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că ruperea unui furtun hidraulic pare a fi cauza accidentului.

Tatăl şi copilul care au murit nu erau înrudiţi, a mai spus purtătorul de cuvânt al pompierilor. El nu a putut preciza dacă vreunul dintre copiii răniţi se află în pericol de moarte.

“Este întotdeauna un scenariu de coşmar atunci când sunt afectaţi copii. Scene teribile s-au petrecut aici. Părinţii au trebuit să fie împiedicaţi să ajungă la locul accidentului”, a spus Wille, afirmând că este cel mai grav incident petrecut în zonă în ultimii 20 de ani.

Citește și : Charles Michel: UE ‘monitorizează îndeaproape’ situaţia din Rusia

Şoferul excavatorului a fost dus la o secţie de poliţie şi va fi supus unor verificări “de rutină” pentru posibil consum de droguri sau alcool, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jan Krüger.

Pentru moment nu se cunoaşte numărul exact al participanţilor la tabără. Corturi mai puteau fi văzute sămbătă seara pe pajiştea pe care a fost organizată tabăra.

Tags: accidentexcavatorMathias Willepompieri
Categorii: Diaspora