Doi morţi şi 18 răniţi într-o explozie dintr-o bază militară din Afganistan

Publicat:

Cel puţin doi soldaţi afgani au fost ucişi şi alţi 18 răniţi într-o explozie dintr-o bază militară care este situată pe aerodromul din Bagram din provincia Parwan, au anunţat sâmbătă oficiali afgani, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Doi oficiali locali afgani au declarat pentru dpa că o bombă a fost detonată într-o moschee dintr-o divizie militară afgană care protejează centrul de detenţie de la Bagram.


Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

“Bomba a fost plasată în plafonul moscheii şi a explodat în timpul rugăciunii noaptea trecută”, a declarat adjunctul şefului poliţiei din Parwan, Abdul Wasay Rahimi.

Potrivit lui Rahimi, baza afgană este localizată la doar câteva sute de metri distanţă de trupele internaţionale încă staţionate la Bagram.

La Bagram se află cea mai mare bază militară americană din Afganistan.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

Nimeni nu a revendicat până acum responsabilitatea pentru atac.

Acesta are loc în contextul în care forţele NATO şi SUA şi-au început oficial retragerea din Afganistan sâmbătă. Au existat temeri că forţele militare vor fi lovite de militanţi în timp ce se derulează procesul de retragere, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.