X

Doi oameni ai lui Navalnîi au fost aleşi în parlamentul din Tomsk

Doi candidaţi din tabăra opozantului rus Aleksei Navalnîi au fost aleşi în parlamentul municipal din Tomsk, oraşul din Siberia unde Navalnîi a fost otrăvit, potrivit susţinătorilor săi, în plină campanie electorală, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Potrivit rezultatelor preliminare publicate luni pe site-ul comisiei electorale regionale, Andrei Fateev şi Ksenia Fadeeva s-au clasat în frunte în circumscripţiile lor.

Citeşte şi: Al doilea val de coronavirus obligă mapamondul să revină la măsurile de izolare

Cu toate acestea, partidul Kremlinului, Rusia Unită, s-a menţinut pe primul loc în alegerile municipale care au avut loc duminică în acest oraş siberian cu 500.000 de locuitori, obţinând 24,46% din voturi, însă foarte departe de scorul său de 52,27% din timpul scrutinului precedent, în 2015.

Navalnîi s-a deplasat la Tomsk la sfârşitul lui august pentru a finaliza o anchetă asupra corupţiei elitelor locale şi a-şi susţine candidaţii în alegerile din 13 septembrie. În timp ce se afla în avionul cu care ar fi trebuit să se întoarcă la Moscova, lui Navalnîi i s-a făcut foarte rău, ceea ce a determinat pilotul aeronavei să aterizeze de urgenţă la Omsk, tot în Siberia.

După o dispută între apropiaţii săi şi medici ruşi, Navalnîi a fost transferat în Germania, unde medicii germani i-au pus diagnosticul de otrăvire cu o substanţă de tip Noviciok, un agent neurotoxic de origine militară dezvoltat în perioada sovietică.

“Cred că fiecare va înţelege că era o chestiune de principiu să câştigăm la Tomsk după ceea ce s-a întâmplat”, a reacţionat Ksenia Fadeeva pe Twitter.

Citeşte şi: Iranul a pus în funcţiune peste 1000 de centrifuge nucleare

Cetăţenii ruşi au fost chemaţi duminică la urne în 41 din cele 85 de regiuni ale ţării pentru a alege guvernatori, membri ai consiliilor regionale şi municipale, precum şi patru deputaţi pentru parlamentul naţional.

Chiar dacă partidul preşedintelui Vladimir Putin a scăzut în popularitate din cauza contextului economic şi social dificil, a acuzaţiilor de corupţie şi a reformei nepopulare a pensiilor, este de aşteptat ca acesta să câştige majoritatea covârşitoare a locurilor puse în joc în aceste alegeri. 

Tags: alegeriAleksei NavalnîiAndrei FateevKsenia FadeevarusiaRusia UnitasiberiaTomsk
Categorii: Știrile zilei