Doi oameni au murit de ANTRAX în Burkina Faso

Publicat:

Două persoane au murit în urma contaminării cu antrax, iar o alta a fost internată în sud-vestul statului Burkina Faso, au anunţat joi autorităţile guvernamentale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Un focar de antrax bacterian a fost declarat în provincia Bougouriba, mai precis în Dano, în comuna Guéguéré”, a declarat ministrul responsabil cu resursele animale, Modeste Yerbanga, precizând că decesele au survenit morţii recente a patru bivoli, dintre care unul a fost consumat de localnici.


Citeşte şi: O echipă de medici români a ajuns în capitala Slovaciei

“Imediat după aceea am constatat două decese. Rezultatele analizelor efectuate de serviciile sanitare au confirmat că au murit de antrax”, a continuat el.

“O altă persoană care prezenta simptome de antrax a primit rapid îngrijiri”, aceasta fiind spitalizată, a spus ministrul.

Comuna Guéguéré a fost plasată sub supraveghere după infecţia cu antrax a cirezilor de bivoli, care a apărut la 22 ianuarie.

Pentru a limita răspândirea bolii, 4.000 de doze de vaccin împotriva antraxului au fost puse la dispoziţie în vederea vaccinării gratuite, potrivit guvernului, care a lansat, de asemenea, o campanie de sensibilizare a crescătorilor de animale cu privire la antrax şi riscurile asociate consumului de carne provenită de la cadavre de animale, notează AFP.

Antraxul este o infecţie acută care afectează atât animalele, cât şi oamenii.

Citeşte şi: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab

Bacillus anthracis, agentul patogen al antraxului, este prezent în natură şi este considerat, de asemenea, o armă bacteriologică. Acesta poate fi letal dacă nu sunt administrate rapid antibiotice.

Burkina Faso înregistrează în mod regulat focare de contagiune în trei regiuni, Sud-Ouest, Sahel şi Hauts-Bassins, numite “câmpurile blestemate” din cauza rezistenţei la bacteria antraxului, care poate rezista peste cincizeci de ani în pământ, potrivit specialiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PSDE acuză CEC că l-ar fi împiedicat pe Valeriu Pleșca să candideze la funcția de președinte

PSDE acuză CEC că l-ar fi împiedicat pe Valeriu Pleșca să candideze la funcția de președinte Partidului Social Democrat European acuză Comisia Electorală Centrală că...

Miniştrii economiei şi apărării din Ucraina au început o vizită la Washington

Miniştrii economiei şi apărării din Ucraina au început o vizită la Washington Importanţi oficiali ucraineni, între care ministrul economiei Iulia Sviridenko şi ministrul apărării Rustem...

Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat mai multe obiective pentru noul an de studii

Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat mai multe obiective pentru noul an de studii Noul an de studii începe cu un deficit de 1033 de...

Președinta Maia Sandu neagă zvonurile privind interzicerea Mitropoliei Moldovei

Președinta Maia Sandu neagă zvonurile privind interzicerea Mitropoliei Moldovei Președinta Maia Sandu a respins afirmațiile deputatului PAS, Vasile Șoimaru, referitoare la o posibilă interzicere a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.