Doi oameni au murit după ce un tren a intrat într-un grup de migranţi

Publicat:

Cel puţin două persoane au murit joi după ce un tren a lovit un grup de migranţi care mergea pe o cale ferată în sud-estul Serbiei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează şi agerpres.

Accidentul a survenit pe o cale ferată în apropierea oraşului Pirot, nu departe de frontiera cu Bulgaria.


Citeşte şi: Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală – Black News

“Era noapte şi un tren de marfă i-a lovit (pe migranţi) în jurul orei 20:00 (18:00 GMT). Două persoane au murit din cauza rănilor”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, purtătorul de cuvânt, contactat prin telefon.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili identitatea victimelor, a căror naţionalitate nu este cunoscută. De asemenea, poliţia nu ştie deocamdată numărul persoanelor care făceau parte din grup.

“Când am ajuns la faţa locului, am descoperit cadavrele victimelor”, a spus purtătorul de cuvânt.

Serbia se află pe ruta balcanică folosită de migranţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa în încercarea de a ajunge în Europa de Vest.

Deşi acest traseu este mai puţin frecventat decât în timpul crizei din 2015, zeci de mii de migranţi traversează în fiecare an regiunea.

Citeşte şi: Franţa intenţionează să trimită din nou Kievului tunuri Caesar – Black News

Accidentele cu migranţi pe această rută nu sunt rare.

În martie 2021, patru migranţi au murit şi alţi 19 au fost răniţi când camionul în care erau ascunşi s-a răsturnat pe o şosea în Croaţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.