Doi poliţişti, răniţi lângă Capitoliu după ce au fost loviţi de o maşină

Publicat:

Doi poliţişti au fost răniţi în apropiere de Capitoliul din Washington după ce au fost loviţi de o maşină, potrivit poliţiei, clădirea Congresului american fiind încercuită de forţele de ordine, relatează AFP, potrivit agerpres.   

“Un suspect a fost arestat”, a declarat poliţia de la Capitoliu pe Twitter. ”Cei doi agenţi sunt răniţi. Toţi trei au fost transportaţi la spital”, a indicat sursa citată.


Citește și : Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Străzile din jurul Capitoliului şi clădirilor de birouri ale Congresului au fost închise şi zeci de maşini de poliţie, marcate şi nemarcate, au fost trimise în zonă.

Capitoliul este închis temporar din cauza unor “ameninţări externe la adresa securităţii”, a declarat poliţia vineri, fără a oferi detalii. Poliţia Capitolului a trimis o alertă înştiinţând persoanele aflate în interiorul clădirii că ar trebui să rămână în interior, scrie EFE.

Citește și : Vinerea Sfântă la Vatican: Patimile Domnului şi procesiunea Drumul Crucii

Reprezentanţii aleşi ai Congresului sunt în vacanţă parlamentară săptămâna aceasta, dar au fost prezenţi unii membri ai echipelor lor, angajaţi ai Congresului şi jurnalişti, potrivit AFP.

Complexul Capitoliului fusese plasat sub protecţie foarte înaltă după atacul violent din 6 ianuarie, condus de protestatari pro-Trump. Unele dintre barierele de protecţie au fost îndepărtate recent şi perimetrul de securitate din jurul Parlamentului SUA a fost consolidat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ani grei de închisoare în Rusia pentru un presupus mercenar american

Ani grei de închisoare în Rusia pentru un presupus mercenar american O instanţă din Moscova l-a condamnat luni pe cetăţeanul american Stephen James Hubbard, în...

Atenție! Sunt planificate lucrări tehnice pe barajul Stânca-Costești

Atenție! Sunt planificate lucrări tehnice pe barajul Stânca-Costești Atenție, călători! Poliția de Frontieră avertizează că, pentru ziua de mâine, 8 octombrie, pe barajul Stânca...

Membrii unei grupări specializate în comercializarea drogurilor au fost prinși de poliție

Membrii unei grupări specializate în comercializarea drogurilor au fost prinși de poliție O grupare specializată în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online a fost destructurată...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii care au ales pribegia în străinătate

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii care au ales pribegia în străinătate Numărul românilor care au emigrat din ţara lor se apropie de 6,5...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.