Doi șoferi au fost înlăturați din trafic de polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), după ce au fost prinși conducând sub influența substanțelor narcotice.
Cel de-al doilea caz a avut loc în satul Chirsova, din municipiul Comrat. Oamenii legii au oprit un automobil de model Mitsubishi, condus de un bărbat de 44 de ani, care manifesta un comportament suspect. În urma examinării medicale, rezultatul a indicat, de asemenea, prezența marijuanei.
Potrivit prevederilor Codului Penal, persoanele depistate conducând sub influența substanțelor narcotice riscă o amendă cuprinsă între 75.000 și 125.000 de lei sau închisoare de la unu la trei ani. În ambele cazuri este prevăzută și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
![]()












