Doi soldaţi libieni au fost ucişi într-un atac al jihadiştilor ISIS

Publicat:

Doi soldaţi ai armatei libiene au fost ucişi miercuri într-un atac întreprins de presupuşi militanţi ai Statului Islamic (SI) în estul oraşului Ajdabiya, au anunţat surse militare şi medicale locale, informează dpa, potrivit agerpres.

Alţi trei soldaţi au fost răniţi în acest atac, care a vizat un punct de control.


Trupul neînsufleţit al unui soldat a fost găsit carbonizat, în timp ce al celuilalt a fost descoperit decapitat, precizează sursele. Atacatorii au reuşit să fugă de la faţa locului.

Citeşte şi: ISIS ameninţă Cupa Mondială din Rusia. Messi apare într-un mesaj şi plânge cu lacrimi de sânge

Serviciul la punctul de control atacat este asigurat de forţe afiliate puternicului militar libian Khalifa Haftar, care a declanşat recent o campanie împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat.

Libia este disputată între trei guverne rivale: două în capitala Tripoli şi unul în oraşul estic Tobruk. Fiecare este susţinut de miliţii rivale.

Anul trecut, forţele guvernului de la Tripoli susţinut de ONU au lansat o campanie în vederea expulzării militanţilor SI din oraşul de coastă Sirt. În decembrie, guvernul de la Tripoli a anunţat că a preluat în totalitate controlul asupra oraşului Sirt, oraşul natal al fostului dictator Muamar al-Gaddafi, după aproape opt luni de lupte.

Libia s-a cufundat în haos după înlăturarea la putere a lui Gaddafi în urma unei revolte armate. Statul Islamic a profitat de haosul creat pentru a-şi extinde controlul asupra acestei ţări bogate în petrol.

În pofida faptului că au fost alungaţi din Sirt, combatanţi ai SI mai sunt activi în zonele de deşert ale Libiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meteorologii prognozează un weekend cu ploi și instabilitate atmosferică

Meteorologii prognozează un weekend cu ploi și instabilitate atmosferică Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că ne așteaptă un weekend cu vreme instabilă. Vremea va...

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.