Doi soți reveniți din Germania restaurează Izvorul „Prieteniei” din Chișinău

Doi soți, Nichifor și Elena Mîțu, reveniți acasă după un deceniu petrecut în Germania, au decis să restaureze Izvorul „Prieteniei” de pe șoseaua Balcani. Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, le-a mulțumit public pentru inițiativă, subliniind că realizările frumoase sunt posibile prin contribuția fiecărui locuitor al orașului, transmite IPN.

„Este un exemplu frumos de implicare civică, de dragoste și respect față de orașul nostru. Primăria Chișinău susține și încurajează asemenea inițiative, oferind sprijinul necesar familiei pentru reabilitarea izvorului. Suntem solidari și răspundem pozitiv apelurilor lansate de oamenii activi, inclusiv influenceri, care aleg să se implice în fapte bune și acțiuni ce schimbă în bine orașul”, a declarat primarul.

Citește și: Tânăr de 19 ani din regiunea transnistreană, reținut pentru escrocherii bancare în valoare de peste 168.000 de lei

Teritoriul este amenajat cu piatră de la Cosăuți. Lângă izvor a fost montată și o icoană veche, restaurată la rândul ei.

„Împreună cu familia, din tot sufletul, am vrut să facem o faptă bună, ceva pentru societate, pentru orașul nostru. Să ne unim, să inspirăm lumea, să facem și noi ceva, nu doar să dăm vina unii pe alții”, a spus Nichifor Mîțu, tată a trei copii.

Izvorul „Prieteniei”, situat pe șoseaua Balcani, a fost amenajat în anul 1996 de către Vasile Chirioglo, ca simbol al prieteniei dintre etniile care locuiesc în Republica Moldova. Izvorul este considerat un obiectiv simbolic la nivel local și este frecvent vizitat de călători și de locuitorii din zonă.

This post was last modified on 26/10/2025 13:11 13:11

Tags: chisinaugermaniaIzvorul „Prieteniei”
Știrile zilei