În primul caz, pe pista de ieșire din Republica Moldova, un nerezident în vârstă de 43 de ani, pasager al cursei Chișinău–Istanbul, a selectat culoarul verde „nimic de declarat” și a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării.
Totuși, în urma controlului vamal al bagajului, a fost depistată suma de 15.500 de dolari SUA, camuflată printre bunurile personale.
În cel de-al doilea caz, funcționarii vamali au depistat în valiza unei nerezidente bijuterii cu o valoare facturală de circa 10.000 de euro, transportate fără a fi declarate controlului vamal.
Femeia a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării, intenționând să le introducă în țară fără respectarea procedurilor legale.
Potrivit Serviciului Vamal, mijloacele financiare și bijuteriile au fost ridicate, iar investigațiile pe cazuri continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.

