Doi străini au vrut să introducă ilegal țigări în Moldova

Polițiștii de frontieră, în cooperare cu funcționarii vamali, au dejucat două tentative de transport ilicit al produselor din tutun. În ambele situații, persoanele implicate au încercat să evite declararea loturilor, recurgând la metode de camuflare.

Primul caz a avut loc în punctul de trecere a frontierei „Otaci”, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Vezi şi: VIDEO Rușii atacă la Dunăre – O nouă dronă s-a prăbușit în România, la doar 5 kilometri de granița cu Ucraina – Stiripesurse.md

În timpul controlului asupra unei cetățene a Ucrainei, în vârstă de 65 de ani, echipa mixtă de control a descoperit 175 de pachete de țigări (3.500 de țigarete), ascunse în interiorul hainei purtate de aceasta. Potrivit oamenilor legii, produsele nu aveau timbru de acciz și nu au fost declarate autorităților vamale.

„Cazul este cercetat de Serviciul Vamal, în vederea stabilirii circumstanțelor și aplicării măsurilor legale”, au precizat polițiștii de frontieră.

Al doilea caz a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei „Sculeni”, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.

Un microbuz de marca „Mercedes Sprinter”, cu numere de înmatriculare românești și condus de un cetățean român, în vârstă de 46 de ani, a fost supus verificărilor suplimentare. În urma controlului, au fost depistate 150 de pachete de țigări (3.000 de țigarete), camuflate în partea frontală a plafonului autovehiculului și nedeclarate conform procedurii.

Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor de traversare a frontierei de stat este esențială pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță.

Tags: OtacisculeniServiciul Vamalstrainitigari
Social