Doi suspecţi reţinuţi după atacul cu cuţitul din oraşul german Hanau

Publicat:

Doi bărbaţi au fost reţinuţi după atacul cu cuţitul produs marţi seara în oraşul german Hanau, soldat cu patru răniţi, au anunţat anchetatorii miercuri, transmit dpa şi Reuters, scrie agerpres.

Doi localnici în vârstă de 23 şi respectiv 29 de ani au fost reţinuţi în urma relatărilor unui martor, se precizează într-un comunicat al poliţiei şi procuraturii.


Citește și : Trump laudă America: ‘Avem 1 milion de contaminări pentru că testăm cel mai bine!’

Un purtător de cuvânt al poliţiei a menţionat că motivul atacului încă nu a fost stabilit, adăugând că nu sunt indicii că acesta a avut legătură cu atacul din 19 februarie a.c. de la Hanau, soldat cu moartea a nouă persoane cu origini străine, inclusiv un român.

Informaţiile iniţiale indică faptul că victimele atacului de marţi seara sunt persoane care se aflau, separat, în centrul oraşului, în momentul în care au fost atacaţi de cinci sau şase bărbaţi. Cei patru răniţi, bărbaţi cu vârsta între 17 şi 26 de ani, au fost transportaţi la spital, unii dintre ei suferind răni, care nu le pun însă viaţa în pericol.

Oraşul Hanau, din centrul Germaniei, a devenit cunoscut pe plan internaţional după atacurile armate care au avut loc în februarie. Nouă imigranţi – de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană – au fost ucişi în două atacuri comise în seara de 19 februarie în centrul oraşului Hanau, din landul Hessa. Agresorul, germanul Tobias Rathjen, în vârstă de 43 de ani, şi-a ucis ulterior şi propria mamă, o femeie de 72 de ani, după care s-a sinucis în apartamentul lor.

Citește și : IZOLAREA ar putea conduce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Cu câteva zile înainte, Tobias Rathjen postase câteva câteva înregistrări video în care vorbea despre ura sa faţă de străini, dar şi de teama sa că este monitorizat, uneori prin telepatie, de agenţii de spionaj.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.