Doi titani ai industriei financiare globale bat palma pentru reconstrucţia Ucrainei

Publicat:

Doi titani ai industriei financiare globale bat palma pentru reconstrucţia Ucrainei. JPMorgan şi BlackRock pregătesc un proiect mamut de sute de miliarde de dolari care să finanţeze aducerea la viaţă a ţării după ce gloanţele şi rachetele vor înceta să mai zboare, informează mediafax.

BlackRock, cea mai mare companie de investiţii din lume, alături de gigantul bancar JPMorgan vor să pună umărul la reconstrucţia Ucrainei. Potrivit calculelor realizate de Banca Mondială, suma la care se ridică uriaşul proiect este de aproximativ 410 mld. dolari, scrie Financial Times, citat de Business Magazin.


Citește și : Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE

The Ukraine Development Fund (Fondul de Dezvoltare al Ucrainei – n.r) se află încă în faza de planificare şi se aşteaptă ca proiectul de finanţare să fie lansat complet până la încheierea războiului.

„Cele mai multe dintre provocările actuale pe termen lung sunt abordate cel mai bine prin intermediul unei finanţări mixte, adică atât cu ajutorul mediului privat cât şi cu ajutorul banilor veniţi din partea statului”, a declarat Philipp Hildebrand, vicepreşedintele BlackRock.

Banca Mondială a estimat în martie că Ucraina ar avea nevoie de 411 miliarde de dolari pentru a se reconstrui după război, iar recentele atacuri ruseşti au făcut ca această cifră să crească.

Guvernul de la Kiev a angajat divizia de consultanţă a BlackRock în noiembrie 2022 pentru a determina cea mai bună modalitate de a atrage acest tip de capital, iar apoi a apelat şi la JPMorgan în februarie. Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, a anunţat luna trecută că ţara lucrează cu cele două grupuri financiare şi cu consultanţii de la McKinsey.

Nu a fost stabilit niciun obiectiv oficial de strângere de fonduri, dar persoanele familiarizate cu discuţiile spun că fondul încearcă să obţină capital cu costuri reduse de la guverne, donatori şi instituţii financiare internaţionale şi să îl folosească pentru a atrage investiţii private de cinci până la zece ori mai mari.

Conform BlackRock, Ucraina are nevoie de un vehicul de finanţare a dezvoltării care să găsească oportunităţi de investiţii în sectoare de bază şi care să le transforme în ţinte pentru investitorii internaţionali şi creditori.

„Fondul a fost creat pentru a oferi, de asemenea, investitorilor din sectorul public şi privat posibilitatea de a investi în proiecte şi sectoare specifice. Vor exista diferite fonduri separate mai mici care se vor adresa unor sectoare specifice, pe care le-am identificat ca fiind prioritare pentru Ucraina” a declarat Stefan Weiler, şeful JPMorgan pentru pieţele de capital de împrumut pe Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa.

Pentru a depăşi preocupările investitorilor cu privire la guvernanţă, se aşteaptă ca fondul să îşi completeze consiliul de administraţie cu reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale şi ai guvernelor şi să angajeze profesionişti în domeniul investiţiilor pentru a putea executa cu succes strategia.

Sfaturile oferite de BlackRock s-au bazat pe activitatea sa desfăşurată în proiecte precum Fondul Naţional de Dezvoltare din Arabia Saudită şi pentru Parteneriatul pentru Finanţarea Climei, un vehicul financiar mixt care direcţionează investiţiile în proiecte de dezvoltare durabilă pe pieţele emergente.

Citește și : ONU denunţă ‘asfixierea’ societăţii civile

În prezent, activitatea marilor finanţatori în Ucraina se concentrează momentan pe evaluarea nivelului de stabilitate şi sustenabilitate al Fondului şi pe guvernanţă, dat fiind că majoritatea investitorilor vor să vadă prima dată sfârşitul războiului, înainte de a veni cu bani.

„Cel mai important este că Ucraina se gândeşte deja la viitor. Când războiul se va încheia, vor vrea să fie pregătiţi pentru demararea procesului de reconstrucţie”, a mai declarat Weiler.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

Comandant rus, ‘ciuruit’ de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el

Comandant rus, 'ciuruit' de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el Comandantul unei unități ruse care luptă în Ucraina a fost „ciuruit”...

Zelenski anunţă că livrarea avioanelor de tip F-16 urmează să fie accelerată cu ajutorul Poloniei

Zelenski anunţă că livrarea avioanelor de tip F-16 urmează să fie accelerată cu ajutorul Poloniei Polonia a decis să-şi accelereze livrările de avioane de tip...

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv Cel puţin trei persoane, între care un copil, au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.