Doi turişti au fost daţi dispăruţi după ce s-au aventurat să înoate în largul insulei Halkidiki

Publicat:

Doi turişti au fost daţi dispăruţi după ce s-au aventurat să înoate în largul insulei Halkidiki din Grecia în ciuda vântului puternic şi a valurilor înalte, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al pazei de coastă, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Potrivit relatărilor, trei bărbaţi din Macedonia de Nord s-au dus să înoate sâmbătă, iar doi dintre ei au fost daţi dispăruţi, a declarat purtătorul de cuvânt la postul naţional de radio.


Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

Unul dintre bărbaţi a fost salvat sâmbătă, iar operaţiunile de căutare a celorlalţi doi au continuat duminică, paza de coastă fiind asistată de un elicopter, ambarcaţiuni de pescuit şi voluntari din regiune.

Vremea nefavorabilă care a afectat întreg teritoriul Greciei a cauzat probleme în acest weekend. Au fost raportate inundaţii pe insulele Thasos şi Skyros, frecventate de turişti, iar mai multe maşini au fost luate de ape.

Drumurile au fost închise pe insula Skyros ca urmare a alunecărilor de teren, iar două poduri au fost distruse de ape, potrivit postului naţional de radio.

La Atena şi în Creta au căzut precipitaţii sub formă de ploaie pe tot parcursul nopţii. Vremea urmează să se amelioreze în a doua parte a zilei de duminică, potrivit prognozelor serviciului de meteorologie.

Citește și : Boris Johnson îi va lăsa succesorului său ‘deciziile bugetare majore’ (Downing Street)

Ploile au fost binevenite în numeroase zone ale ţării care s-au confruntat cu un risc ridicat de incendii forestiere în urma unei îndelungate perioade de caniculă şi secetă. Pompierii au raportat joi că în ultimele şapte zile izbucniseră 378 de incendii forestiere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.