DoJ îi cere lui Mueller să-şi limiteze depoziţia din Congres

Publicat:

Ministerul american al justiţiei i-a cerut fostului procuror special Robert Mueller (foto) să-şi limiteze depoziţia de miercuri din Congres legată de concluziile anchetei sale privind o posibilă ingerinţă rusă în alegerile din SUA la varianta de raport care a fost făcută publică, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o scrisoare adresată luni lui Mueller, adjunctul ministrului justiţiei Bradley Weinsheimer a afirmat că audierea de miercuri “trebuie să rămână în limitele raportului dvs. public, deoarece aspecte vizate de ancheta dvs se află sub incidenţa privilegiului executiv” (prevedere care îi permite preşedintelui să reţină de la publicare informaţii).


Citeşte şi: Un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Coreei de Sud

Un purtător de cuvânt al lui Mueller, Jim Popkin, a subliniat că nimeni de la Justiţie, din Congres sau de la Casa Albă nu va examina depoziţia lui Mueller înainte de audierea de miercuri, ce urmează să fie transmisă în direct la televizor.

Ministerul american al justiţiei a făcut publică în aprilie o variantă “editată” a raportului de 448 de pagini realizat de echipa lui Mueller în urma anchetei privind o eventuală intervenţie rusă în alegerile prezidenţiale din 2016, favorabilă campaniei lui Donald Trump. Ancheta a conchis că au existat numeroase contacte între oficiali ruşi şi campania lui Trump, dar nu a găsit dovezi privind existenţa unei “conspiraţii” cu caracter penal.

Însă, chiar dacă Trump şi-a proclamat victoria, apreciind că este total exonerat, aceste concluzii nu l-au exonerat de suspiciunile de obstrucţionare a justiţiei. Robert Mueller a arătat în special că Donald Trump a încercat să-i facă ancheta să eşueze, făcând presiuni asupra ei şi încercând să-l concedieze.

Citeşte şi: Pană de curent majoră în Venezuela: Autorităţile denunţă un ‘atac electromagnetic’

O serie de aleşi democraţi au făcut apel la lansarea unei proceduri de destituire a lui Trump (“impeachment”). Totuşi, liderii partidului sunt rezervaţi în această privinţă, întrucât există riscul ca o astfel de procedură să eşueze în faţa majorităţii republicane din Senat şi să devieze atenţia de la alte subiecte ale campaniei prezidenţiale 2020.

În ce-l priveşte, preşedintele a minimalizat, luni, audierea de miercuri a lui Mueller, calificând-o drept “pierdere de vreme” şi asigurând că nu va urmări transmisia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.