Doliu naţional în Palestina după moartea lui Saeb Erekat

Publicat:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat trei zile de doliu după decesul lui Saeb Erekat, secretar general al Organizaţiei pentru eliberarea Palestinei şi fost negociator şef în tratativele de pace cu Israelul, informează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Drapelele palestiniene vor fi coborâte în bernă ca omagiu pentru Erekat (65 de ani), decedat marţi la spital, pe fondul unor complicaţii după ce contractase noul coronavirus în octombrie.


Citește și : PACE în Nagorno-Karabah! Sub umbrela Rusiei, statele beligerante au semnat acordul

“Plecarea fratelui şi prietenului nostru, marele luptător dr. Saeb Erekat reprezintă o mare pierdere pentru Palestina şi poporul nostru şi suntem profund întristaţi de pierderea lui, mai ales în lumina circumstanţelor dificile cu care se confruntă cauza palestiniană”, a scris Abbas într-un comunicat.

Emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov, i-a adus la rândul său un omagiu lui Erekat, într-un mesaj în memoria sa transmis pe Twitter. “V-aţi păstrat convingerea că Israelul şi Palestina pot convieţui în pace, nu aţi abandonat niciodată negocierile şi v-aţi susţinut cu curaj poporul. Ne vei lipsi, prietene”, a comentat emisarul ONU.

Decesul lui Saeb Erekat este o nouă lovitură pentru palestinieni, după blocajul prelungit din negocierile de pace cu Israelul şi impactul guvernului de dreapta al Israelului condus de Benjamin Netanyahu, notează dpa.

Citeşte şi: Petrecere cu COVID la Casa Albă! Un ministru şi un activist republican au plecat acasă infectaţi

Erekat a fost în egală măsură un critic vocal al abordării de către preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a politicii pentru Orientul Mijlociu, mai ales după recunoaşterea de către acesta, în decembrie 2017, a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi după decizia de a muta ambasada SUA în acest oraş.

El a condamnat de asemenea vehement normalizarea, în septembrie, a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, respectiv Bahrein, calificând aceste acorduri drept “un pumnal otrăvit în spatele palestinienilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.