Domiciliul preşedintelui Adunării Naţionale din Franţa, vizat de o tentativă ‘voluntară’ de incendiu

Publicat:

Preşedintele Adunării Naţionale din Franţa, Richard Ferrand, a decis să depună plângere după o tentativă ‘voluntară’ de incendiu constatată vineri la domiciliul său privat situat la Motreff, în regiunea vestică Bretania, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Jandarmeria Naţională a descoperit la faţa locului o pătură, o bucată de cauciuc şi o torţă artizanală îmbibată de benzină, astfel că nu mai există îndoială în privinţa originii criminale”, se arată într-un comunicat al Adunării Naţionale, preluat de Ferrand, membru al partidului prezidenţial La République en Marche.


Citește și : Pompeo a oferit Congresului SUA o informație recentă despre investigația privind uciderea lui Khashoggi (Departamentul de Stat)

Ferrand, care a postat pe Twitter două fotografii în care se poate vedea o uşă cu geam incendiată, a primit imediat sprijinul din partea multor personalităţi politice, în special a preşedintelui Emmanuel Macron, de care este apropiat.

“Nimic nu legitimează violenţa sau intimidarea faţă de un ales al Republicii. Întreaga mea solidaritate pentru @RichardFerrand şi apropiaţii săi”, a reacţionat şeful statului pe Twitter.

În opinia procurorului de Brest, Jean-Philippe Recappé, “este vorba de un incendiu criminal”, fiind găsite resturi de cauciuc şi urme de carburant.

“Un vecin şi-a dat seama că cineva a vrut să declanşeze un incendiu. Şi-a dat seama de asta în jurul orei 14.00. Nu este o reşedinţă principală. Casa nu era locuită”, a adăugat procurorul, care nu a putut spune când au fost comise faptele.

El a mai spus că focul a făcut să explodeze geamul uşii, dar că incendiul s-a oprit acolo. “Nu există niciun indiciu care să sugereze vreo legătură cu ‘vestele galbene’, nicio revendicare, nicio spargere a casei”, a adăugat Recappé, care a confirmat că a fost deschisă o anchetă.

Citește și : Majoritatea țărilor membre UE sunt de acord cu reformele privind drepturile de autor

Domiciliile şi birourile mai multor aleşi ai majorităţii prezidenţiale au fost deteriorate de la începutul mişcării ‘vestelor galbene’ în noiembrie, iar unii dintre aceşti politicieni au primit ameninţări cu moartea.

Conform unor surse parlamentare, circa 50 de deputaţi au fost vizaţi în ultimele săptămâni.

“Cei care intimidează, ameninţă, agresează, vandalizează, dau foc, nu vor avea niciodată ultimul cuvânt în democraţie. Niciodată. Suntem Republica şi îi vom combate fără oprire”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.