X

Dominic Raab: Boris Johnson respiră fără asistenţă şi continuă să fie monitorizat la terapie intensivă

Prim-ministrul britanic Boris Johnson respiră fără asistenţă şi continuă să fie monitorizat la terapie intensivă, a declarat marţi ministrul de externe Dominic Raab, care îi ţine loc în fruntea guvernului, relatează Reuters, scrie agerpres.

Raab a mai spus că starea liderului britanic a fost stabilă peste noapte şi că acesta beneficiază de “tratament standard cu oxigen”.

Citește și : Trump a rămas fără purtător de cuvânt. Stephanie Grisham se întoarce în echipa Primei Doamne

“El nu a avut nevoie de ventilaţie mecanică sau suport respirator neinvaziv. El rămâne într-o dispoziţie bună şi, în conformitate cu practicile clinice obişnuite, evoluţia sa continuă să fie monitorizată la terapie intensivă”, a spus Dominic Raab în cadrul unei conferinţe de presă.

“Sunt sigur că va ieşi cu bine din asta, pentru că dacă este ceva ce ştiu despre prim-ministru este că e un luptător. Se va întoarce la cârmă pentru a ne conduce pe durata acestei crize în cel mai scurt timp”, a mai spus Raab.

Tags: Boris JohnsonDominic Raaboxigenterapie intensivă
Categorii: Diaspora