Domnica Manole a câştigat procesul de la CEDO

Publicat:

Judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole, a obținut o victorie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Magistrații europeni au constatat că autoritățile moldovene i-au încălcat dreptul la libera exprimare atunci când au demis-o din funcția de judecător al Curții de Apel. Conform deciziei, statul urmează să îi achite Domnicăi Manole despăgubiri în valoare totală de 9.500 de euro, dintre care 4.500 de euro pentru repararea prejudiciului moral și 5.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de judecată, transmite moldova.europalibera.

Manole s-a adresat la CEDO după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis că ea nu este compatibilă cu funcția de judecător din motivul că a comunicat presei argumentele unei decizii.


Citeşte şi: Un avion de dimensiuni mici s-a prăbuşit pe un hangar în Polonia (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Stiripesurse.md

Mai exact, în 2017, Manole a făcut parte din completul de judecători care examina o cerere depusă de președintele Parlamentului de atunci împotriva ziarului „Jurnal de Chişinău”. Judecătorii au obligat instituția să difuzeze o dezmințire la Jurnal TV, care făcea parte din același trust media. Domnica Manole a avut o opinie separată pe acest caz. Solicitată de jurnaliști, Manole a comunicat în scris câteva argumente din opinia separată, care urma să fie publicată împreună cu decizia motivată mai târziu.

Comentariul judecătoarei a fost citat în articol. CSM a propus președintelui R. Moldova să o demită din funcție, acuzând-o că ar fi încălcat legea cu privire la statutul judecătorului. Manole a încercat să conteste decizia în instanțele naționale, motivând că CSM nu a prevenit-o că acest subiect va fi examinat la ședința din 4 iulie 2017 și că astfel ea a fost „lipsită de posibilitatea să dea explicații asupra acuzațiilor prescrise și absurde”.

În plângerea depusă la CEDO, Manole a invocat că demiterea ei a reprezentat „un atentat ilegal la dreptul său de a comunica informații privind un subiect de interes general” și a cerut 50.000 de euro pentru pierderile salariale și 20.000 de euro în calitate de despăgubiri morale „pentru suferințele, frustrările și presiunile asupra ei din timpul procedurilor de revocare”. Guvernul R. Moldova a considerat că judecătoarea nu poate pretinde la o compensație materială, iar prejudiciul moral solicitat de aceasta este „excesiv”.

Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe, care a dispus ca Domnica Manole, va încasa din contul Bugetului de Stat, prin intermediul Ministerului Justiției, suma de 800 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin „acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și procuraturii, ca urmare a tragerii ilegale la răspundere penală”. Decizia a fost pronunțată de către magistrații de la CA pe 13 iunie, curent.

Citeşte şi: Oficial român: Nu vorbim cu Mitropolia Moldovei, iar sprijinul pentru Mitropolia Basarabiei nu este politic – Stiripesurse.md

Avocata Domnicăi Manole, Angela Popil, a precizat că, formularea unei acțiuni în instanța de judecată în vederea revendicării compensațiilor morale în beneficiul fostei magistrate de la Curtea de Apel Chișinău, a fost justificată de linșajul public la care aceasta a fost supusă până la pronunțarea sentinței de achitare, ingerința în viața privată, umilința publică, persecuții fără precedent și lipsa de reacție din partea Procuraturii Generale (PG) și a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după pronunțarea sentinței de achitare.
Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu reacție, după ce magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat decizia în privința șefei CC, Domnica Manole, prin care aceasta va primi 800 mii de lei prejudiciu moral, cauzat de fapul că „a fost trasă ilegal la răspundere penală”. Aceiaşi oameni, aceleaşi moravuri – dacă ne amintim de cazul jefuirii statului în dosarul Sandulache”, a scris Chicu pe rețele.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mișcarea Respect Moldova a fost înregistrată în calitate de participant la referendum

Mișcarea Respect Moldova a fost înregistrată în calitate de participant la referendum Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova” a fost înregistrat în calitate de participant la...

Mercenari ruşi pleacă din Burkina Faso pentru a apăra oraşul Kursk de ucraineni

Mercenari ruşi pleacă din Burkina Faso pentru a apăra oraşul Kursk de ucraineni Mercenari ruşi instalaţi de puţin timp în Burkina Faso au părăsit această...

ChatGPT şi-a dublat numărul de utilizatori în mai puţin de un an

ChatGPT şi-a dublat numărul de utilizatori în mai puţin de un an OpenAI anunţă că ChatGPT, chatbot-ul care a declanşat frenezia AI-ului din ultimii doi...

Evenimentele Zilei de 1 septembrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 1 septembrie în Istorie Septembrie este a noua lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.