X

‘Domnul Brexit’ este invitat să ţină un discurs pentru AfD în Germania

Nigel Farage, fostul lider al formaţiunii britanice eurosceptice UKIP, a fost invitat să rostească un discurs vineri la un miting electoral al partidului populist şi eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD) la Berlin, relatează dpa, conform agerpres.

După miting, Farage va participa la o conferinţă de presă împreună cu vicepreşedintele formaţiunii AfD, europarlamentara Beatrix von Storch, gazda acestui eveniment.

Farage va vorbi despre “dezvoltarea Uniunii Europene, Brexit şi adâncirea implicării cetăţenilor în cadrul UE”, a menţionat Von Storch într-un mesaj postat luna trecută pe Facebook.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic în largul coastelor Mexicului. Cinci oameni au murit –FOTO/VIDEO

“Domnul Brexit” – aşa cum a fost numit Farage de Donald Trump atunci când euroscepticul britanic a participat în august 2016 la un miting electoral al candidatului republican de la acea vreme la alegerile prezidenţiale din SUA – le va spune de asemenea participanţilor la eveniment “cum să facă imposibilul posibil”, a adăugat Von Storch.

Joi, liderul social-democrat german (SPD) Martin Schulz a criticat AfD, calificând această formaţiune drept o “ruşine” , după ce reprezentanţi ai acestui partid au vorbit în termeni ofensatori despre un obelisc de piatră, reprezentând “evadarea” în cadrul “Documenta 14” – o mare expoziţie de artă contemporană, comparabilă cu Bienala de la Veneţia – la Kassel, oraş universitar.

Schulz, principalul rival electoral al cancelarului Angelei Merkel, a acuzat AfD de extremism de dreapta şi de angajarea unei retorici amintind de cea din anii 1920 şi 1930.

“Acest partid nu este alternativa pentru Germania, este o ruşine”, a spus Schulz.

Fondată în 2013, AfD, formaţiune populistă şi antiimigraţie, dispune de mandate în majoritatea parlamentelor regionale şi are şanse să intre şi în Bundestag pentru dată după alegerile generale din această lună.

Tags: Alternativa pentru Germania (AfD)Angela MerkelBeatrix von StorchgermaniaMartin SchulzNigel FarageUKIP
Categorii: Diaspora