Donald Trump este ‘absolut’ hotărât să-l invite pe Kim Jong Un la Casa Albă

Preşedintele american, Donald Trump, a dat asigurări, marţi, că este “absolut” hotărât să-l invite pe liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru o primă vizită la Casa Albă, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“Ne vom întâlni adesea”, a declarat Trump după semnarea unui document comun ale cărui detalii nu au fost precizate, după ce a răspuns “absolut” la o întrebare privind o posibilă invitaţie a liderului nord-coreean la Washington.

Citeşte şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în Bulgaria. Doi oameni au murit

După o întâlnire în tete-a-tete de circa 40 de minute, doar în prezenţa interpreţilor, Trump şi-a arătat optimismul faţă de discuţiile în curs, dând asigurări că acestea se derulează ‘foarte, foarte bine’. Cei doi lideri s-au reîntâlnit pentru o reuniune de lucru, apoi pentru un dejun.

Donald Trump şi Kim Jong Un au schimbat marţi o strângere de mâini istorică, prima între un preşedinte american în exerciţiu şi un lider nord-coreean, o imagine mult timp de neimaginat după deceniile de tensiuni puternice între ţările lor.

Citeşte şi: Trump prevede o relaţie FORMIDABILĂ cu Kim

Tags: Casa AlbaCoreea de NordDonald TrumpKim Jong UnSUA
Categorii: Știrile zilei