Donald Trump acuză FBI că a politizat procesul asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale

Publicat:

Donald Trump a pus vineri sub semnul întrebării integritatea celor mai înalte eşaloane din Departamentul Justiţiei şi FBI pe care le acuză că au “politizat” ancheta asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale în favoarea adversarilor săi democraţi, comentează AFP.

Preşedintele american a aprobat declasificarea unei note confidenţiale redactate de republicanii din Congres şi care justifică aceste critici, detaliind, în opinia lor, un abuz de putere al FBI odată cu punerea sub ascultare a unui membru al echipei sale de campanie înainte de alegerile din noiembrie 2016, conform agerpres.


“Ceea ce se petrece în ţara noastră este o ruşine (…) Mulţi ar trebui să se jeneze de aceasta”, a declarat Donald Trump din Biroul Oval.

Citește și : Donald Trump a declasificat o notă confidenţială şi controversată la adresa FBI

Nota de patru pagini, redactată de membrii republicani ai Comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, în pofida opoziţiei vehemente a membrilor săi democraţi, a fost ulterior publicată pe site-ul Congresului.

Acuzaţiile formulate de Donald Trump sunt neaşteptate din partea unui preşedinte al Statelor Unite, mai interesat în general să păstreze neafectată imaginea celor doi stâlpi ai instituţiilor americane.

“Cei mai înalţi responsabili şi anchetatori ai FBI şi Departamentului Justiţiei au politizat procesul sfânt al investigaţiei în favoarea democraţilor şi împotriva republicanilor”, a scris Donald Trump pe Twitter.

“Memorandumul Nunes”, de la numele preşedintelui comisiei, Devin Nunes, urmăreşte să retraseze procedura secretă a punerii sub ascultare a consilierului Carter Page de către FBI cu concursul Departamentului Justiţiei cu începere din octombrie 2016.

Potrivit republicanilor, anchetatorii şi-ar fi justificata această acţiune bazându-se pe un dosar de informaţii redactat de un fost spion britanic, Christopher Steele, angajat de un cabinet american plătit, la rândul său, de campania lui Hillary Clinton. Ei acuză FBI nu au adus la cunoştinţă judecătorilor care au autorizat punerea sub ascultare că echipa de campanie a lui Clinton a contribuit la finanţarea dosarului sau că Steele îi era ostil lui Trump.

Nota îl pune în dificultate pe fostul număr doi din Departamentul Justiţiei Bruce Ohr şi îl citează pe fostul număr doi al FBI Andrew McCabe, care a demisionat recent.

Donald Trump i-a numit pe actualul procuror general al SUA, Jeff Sessions, şi pe actualul director al FBI, Christopher Wray. Acesta din urmă l-a înlocuit pe James Comey, demis pe neaşteptate de Trump din cauza anchetei derulate asupra ingerinţei ruse în campania electorală din 2016.

Christopher Wray, directorul FBI, a făcut un gest extrem de rar de sfidare publică indicând clar că nu este în favoarea acestei publicări. De asemenea, Departamentul Justiţiei şi-a exprimat rezervele în special din motive de securitate şi că există riscul de a dezvălui metodele de colectare a informaţiilor.

Democraţii s-au opus cu fermitate acestui memorandum pe care îl consideră fabricat în mod partizan cu scopul de a-l proteja pe omul de afaceri republican de suspiciunile de înţelegere secretă între echipa sa de campanie şi Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate Ieri, 7 iulie, ultima zi a recensământului populației. Ultimele date...

Maia Sandu a fost la „Hora Sânzienelor”

Maia Sandu a fost la „Hora Sânzienelor” Președinta Maia Sandu a vizitat orașul Telenești, unde a avut loc Festivalul „Hora Sânzienelor”.   „Am cunoscut meșteri populari, colective...

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei la bugetul de stat timp...

VIDEO// Primarul de Taraclia interzis în România

VIDEO// Primarul de Taraclia interzis în România Primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov,  a fost interzis în România. Cel puțin așa susține funcționarul, care a relatat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.