X

Donald Trump afirmă că nu ar fi ezitat să intre “chiar şi fără armă” să oprească atacul din Florida

Donald Trump a afirmat luni că nu ar fi ezitat să intre “chiar şi fără armă” în liceul din Florida pentru a opri atacul armat care a făcut 17 morţi, la 14 februarie, relatează AFP.

“Cred că aş fi intrat acolo chiar şi fără armă şi cred că majoritatea celor prezenţi aici ar fi făcut la fel”, a declarat preşedintele american, în cursul unei reuniuni cu guvernatorii statelor federale, conform agerpres.

Liderul administraţiei de la Washington a reiterat, totodată, criticile la adresa agenţilor de ordine care nu au intervenit în timpul atacului armat, după ce anterior afirmase că poliţistul responsabil cu protecţia şcolii a fost un “laş” pentru că nu a intervenit în interiorul clădirii.

Citește și : Germania : Justiţia renunţă să-l urmărească pe Mark Zuckerberg, acuzat de toleranță faţă de conţinuturile rasiste

“Ei nu sunt dintre cei decoraţi cu Medalia de Onoare. Modul în care au acţionat este absolut mizerabil”, a mai spus el, referindu-se la cea mai înaltă distincţie acordată de armata americană pentru a recompensa actele de eroism.

“Modul în care au acţionat este o ruşine”, a insistat Donald Trump.

La 14 februarie, Nikolas Cruz, un tânăr de 19 ani, a pătruns în liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland cu o puşcă de asalt semiautomată AR-15. În atacul armat, 17 persoane şi-au pierdut viaţa, majoritatea adolescenţi.

Tags: armăatacul armatDonald TrumpfloridaNikolas Cruzwashington
Categorii: Știrile zilei