Donald Trump anunță că e pe cale să ia o decizie cu privire la președinția FED

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că, “în două-trei săptămâni”, va lua o decizie în legătură cu preşedinţia Rezervei Federale Americane (Fed), transmite AFP.

Mandatul actualei preşedinte, Janet Yellen, expiră la începutul lunii februarie.


Donald Trump nu a exclus să o numească din nou pe această democrată, pe care o “place mult”, la conducerea puternice instituţii.

“Am avut patru reuniuni pentru preşedinţia Fed şi voi lua o decizie în următoarele două-trei săptămâni”, a declarat el în cursul unei discuţii cu jurnaliştii în grădinile Casei Albe, înainte de a pleca spre partidele sale de golf din New Jersey.

Pe fondul unor intense speculaţii, preşedintele american s-a întâlnit joi cu Morgan Stanley, fost bancher de la Morgan Stanley şi, de asemenea, fost guvernator al Fed, demisionar în 2011.

Într-un discurs luna trecută, Janet Yellen a apărat cu fermitate reglementarea financiară introdusă după criza din 2008-2009, repetând o poziţie afişată în trecut, dar care a stârnit temeri pentru şansele sale de a obţine un nou mandat în fruntea Fed.

Numele consilierului-şef economic al Casei Albe, Gary Cohn, a fost mult timp citat ca succesor posibil al lui Janet Yellen, dar în prezent pare a fi într-o poziţie mai puţin favorabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru bestia care şi-a abuzat sexual fiicele minore

Ani grei de închisoare pentru bestia care şi-a abuzat sexual fiicele minore Un bărbat a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală...

Au făcut cale întoarsă. Mai mulți străini nu au fost lăsați să intre în țară

Au făcut cale întoarsă. Mai mulți străini nu au fost lăsați să intre în țară Pe parcursul zilei și nopții trecute, pe sensul de intrare...

Ministrul Popșoi la sfat cu omologul său din Regatul Țărilor de Jos

Ministrul Popșoi la sfat cu omologul său din Regatul Țărilor de Jos Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a avut o întrevedere cu noul...

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate Ieri, 7 iulie, ultima zi a recensământului populației. Ultimele date...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.