Donald Trump doreşte să stea de vorbă cu Robert Mueller în ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016

Publicat:

În pofida sfaturilor propriilor avocaţi, preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte să stea de vorbă cu Robert Mueller, cel care conduce ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, scrie CNN.

Un apropiat al lui Trump a precizat că, în afara faptului că preşedintele american se consideră nevinovat, el doreşte să se întâlnească cu Mueller pentru că se vede ca fiind experimentat în domeniul proceselor, din perioada în care era implicat în piaţa imobiliară, potrivit news.ro .


„El crede că poate să se descurce. Nu-şi dă seama cât de mare e miza”, a spus persoana respectivă. „Odată ce eşti acolo, nu te mai poţi întoarce”, a adăugat el.

Citește și : Věra Jourová : Modificările legilor justiţiei reprezintă un ‘moment crucial pentru România’

Robert Mueller încă nu a cerut în mod oficial o întâlnire cu Trump, iar avocaţii preşedintelui nu se aşteaptă la o asemenea cerere în următoarele două săptămâni, conform unei surse.

Discuţiile de până acum au fost informale. S-ar putea, totuşi, ajunge la un compromis cum ar fi un set de întrebări scrise la care Trump să răspundă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.