Donald Trump îşi doreşte ca SUA să-şi formeze o ‘armată spaţială’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că şi-ar dori să creeze o ‘armată spaţială’ alături de trupele terestre, marină (US Navy) şi forţele aeriene (US Air Force), dar punând imediat la îndoială seriozitatea propunerii sale, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Noua mea strategie de securitate recunoaşte că spaţiul este o zonă de luptă, la fel ca pământul, cerul şi marea’, a declarat Trump în cursul unei scurte vizite la baza aeriană Miramar, într-o suburbie a San Diego (în sudul Californiei). ‘Vorbeam despre aceasta zilele trecute pentru că noi facem o muncă extraordinară în spaţiu’, a adăugat el, în cadrul unui discurs rostit în faţa puşcaşilor marini.’Am spus, poate, că avem nevoie de o armată nouă şi care se va numi armata spaţială’, a afirmat preşedintele american. ‘Nu am fost cu adevărat serios, dar mi-am zis că este o idee bună’, a concluzionat preşedintele american. ‘Poate că o vom face’, a sugerat totuşi el.


Citeşte şi: Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani

De fapt, propunerea de a crea o armată spaţială este mai veche: Camera Reprezentanţilor a votat chiar în iulie 2017 un text ce prevede crearea unui ‘Corp spaţial’ distinct, separat de armata aerului care gestionează în prezent activităţile spaţiale.

Cel mai înverşunat adversar al acestei idei este însuşi ministrul apărării Jim Mattis, care se opune cu înverşunare.

‘Într-o perioadă în care încercăm să adunăm funcţiile de luptă ale ministerului, nu vreau să adăugăm un serviciu separat care, cel mai probabil, ar oferi o abordare mai îngustă şi chiar restrictivă operaţiunilor spaţiale’, a afirmat Jim Mattis într-o scrisoare trimisă unui parlamentar care se opune creării acestei ramuri.

Şefa forţelor aeriene Heather Wilson a declarat că şi ea se opune acestei măsuri, ceea ce ‘ar face să mergem într-o direcţie greşită, să ne încetinească’.

Armata americană are deja patru ramuri: terestră, maritimă, aeriană şi Corpul expediţionar (al puşcaşilor marini) al SUA. Operaţiunile în spaţiu au fost trecute în subordinea forţelor aeriene din anii 1950, aminteşte AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro Fostul Aeroport Internațional Cahul, din Republica Moldova, a fost scos la vânzare, la...

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025 15 studenți și elevi vor primi bursa prezidențială majorată în acest an de studii. Mai exact,...

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen Lituanianul Andrius Kubilius este candidatul oficial pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.