
U.S. President Donald Trump listens during the third and final presidential debate with Democratic presidential nominee Joe Biden at Belmont University in Nashville, Tennessee, U.S., October 22, 2020. REUTERS/Jim Bourg/Pool
Procurorii federali i-au informat miercuri pe avocaţii fostului preşedinte Donald Trump că acesta este vizat personal în ancheta privind gestionarea arhivelor Casei Albe, potrivit mai multor mass-media americane, inclusiv CNN şi New York Times, informează AFP, conform agerpres.
Această nouă etapă, care deschide calea unei posibile inculpări a fostului preşedinte al Statelor Unite, constitue o nouă neplăcere juridică pentru Donald Trump, care speră să câştige un nou mandat în 2024.
Citeşte şi: Cel mai mare ‘bancher subteran’ al traficanților de droguri din Europa a fost arestat în Grecia – Black News
Fostul locatar al Casei Albe este acuzat că a păstrat cutii întregi de documente, inclusiv unele clasificate drept secrete, după plecarea sa de la Washington în 2021 şi că a refuzat să le returneze, încălcând legile federale.
Presa americană nu spune când a fost informat fostul preşedinte, dar potrivit CNN, avocaţii săi s-au întâlnit luni cu oficiali ai Departamentului de Justiţie, inclusiv cu procurorul special Jack Smith, care supraveghează ancheta independentă.
Citeşte şi: Procesul de aderare a Turciei la UE este în moarte clinică – Black News
Donald Trump, care este în prezent, în sondaje, cu mult înaintea celorlalţi candidaţi la nominalizarea republicană, s-a prezentat constant drept o victimă a “persecuţiei politice”.”Cum a putut Ministerul Justiţiei să mă pună sub acuzare când nu am făcut nimic”, a scris el luni pe reţeaua Truth Social, în timp ce avocaţii săi erau primiţi de oficiali ai acestui minister.