X

Donald Trump îl felicită pe democratul Jones pentru victoria sa în Alabama; republicanul Moore nu-şi recunoaşte înfrângerea

Preşedintele american l-a felicitat marţi seara pe candidatul democrat Doug Jones pentru victoria acestuia în alegerile pentru Senat în statul Alabama, cursă electorală în timpul căreia liderul american l-a susţinut pe contracandidatul republican Roy Moore, informează AFP şi dpa. 

“Felicitări lui Doug Jones pentru această victorie aprig disputată”, a scris Trump într-o postare pe Twitter. “O victorie este o victorie”, a adăugat el.

Candidatul democrat pentru Senat în statul Alabama, Doug Jones, a reuşit marţi să câştige în acest bastion al conservatorilor, învingându-l pe controversatul republican Roy Moore, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore.

Cu toate acestea, Roy Moore nu şi-a recunoscut marţi seara înfrângerea, în pofida rezultatelor anunţate de mass-media americane şi numărarea completă o voturilor.

“Atunci când votul este atât de strâns, înseamnă că nu s-a încheiat încă”, a spus acesta în timpul unei scurte intervenţii în faţa susţinătorilor săi la Montgomery, după mai multe ore de aşteptare.

El a explicat că dacă mai puţin de 0,5 puncte îl separă pe câştigător de cel care a fost înfrânt, o nouă numărătoare a voturilor trebuie să aibă loc, potrivit legislaţiei din Alabama.

Potrivit rezultatelor asupra 100% din birourile de vot, democratul Doug Jones a obţinut 49,9% din voturi, în timp ce contracandidatul său Roy Moore a obţinut 48,4%, ceea ce înseamnă o diferenţă de peste 20.000 de voturi.

“Trebuie să aşteptăm un semn de la Dumnezeu”, a mai spus Roy Moore.

Înfrângerea lui Roy Moore este una foarte personală pentru preşedintele SUA, care şi-a îndemnat susţinătorii la loialitate în numele continuării programului său de reforme.

Din 1992, niciodată un democrat nu a fost ales senator în acest stat din sudul SUA.

Tags: AlabamaalegeriDonald TrumpDoug JonesfelicitariMontgomeryRoy Moore
Categorii: Știrile zilei