Donald Trump graţiază mai mulţi oameni din ancheta rusă şi din scandalul Blackwater

Publicat:

Cu o lună înainte de plecarea sa de la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump a graţiat 15 persoane, între care doi foşti colaboratori ai săi implicaţi în ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016 şi mai mulţi militari condamnaţi în legătură cu scandalul privind acţiunile firmei de securitate Blackwater din Irak, a anunţat marţi Casa Albă, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Între cei graţiaţi se numără fostul consilier diplomatic al campaniei din 2016 George Papadopoulos, care a recunoscut că a minţit poliţia federală FBI în ce priveşte contactele sale cu un intermediar care promisese să-l pună în legătură cu responsabili ruşi.


Citeşte şi: Scandal de SPIONAJ între Rusia şi Columbia! Moscova şi Bogota expluzează diplomaţi

Graţierea lui Papadopoulos, care a stat 12 zile la închisoare, ulterior fiind eliberat condiţionat, “corectează răul făcut multor oameni de către (procurorul special Robert) Mueller”, a menţionat Casa Albă, în referire la coordonatorul anchetei asupra interfenţelor ruse, care după doi ani de investigaţii nu a reuşit să stabilească existenţa unei înţelegeri între Moscova şi miliardarul republican.

Şi avocatul olandez Alex van der Zwaan, condamnat în legătură cu aceeaşi anchetă, a fost graţiat marţi de Trump.

Trump l-a graţiat deja la sfârşitul lui noiembrie pe fostul său consilier pentru securitate naţională Michael Flynn, condamnat tot în ancheta Mueller, denunţată în mod repetat de liderul de la Casa Albă drept vânătoare de vrăjitoare.

Au mai fost graţiaţi patru foşti angajaţi ai Blackwater, condamnaţi pentru moartea mai multor civili irakieni în 2007. Unul dintre ei, Nicholas Slatten, era condamnat la închisoare pe viaţă.

Cei patru agenţi de securitate, condamnaţi pentru moartea a 14 civili irakieni şi rănirea altor 17 într-un episod controversat survenit la Bagdad la 16 septembrie 2007, au susţinut că au deschis focul în legitimă apărare.

Citeşte şi: 962 de nemţi au fost răpuşi de coronavirus într-o singură zi

Trump a graţiat de asemenea doi foşti congresmeni republicani acuzaţi de infracţiuni financiare şi a redus sau anulat pedepsele altor persoane condamnate fără legătură cu politica.

Este un obicei ca preşedinţii americani în exerciţiu să anunţe graţieri în ultimele săptămâni petrecute la Casa Albă. Mandatul lui Trump se încheie la 20 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența O turistă fotografiată în timp ce mima un...

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE Ursula von der Leyen, realeasă joi la conducerea Comisiei Europene (CE), nu este singura femeie în sferele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.