StiripesurseExterneDonald Trump ia în considerare un atac masiv asupra Iranului în...

Donald Trump ia în considerare un atac masiv asupra Iranului în cazul în care diplomația eșuează

Publicat:

Președintele SUA, Donald Trump, le-a spus consilierilor săi că în cazul în care diplomația va eșua în a convinge Iranul să renunțe la dezvoltarea programului său nuclear, va lua în considerare un atac mult mai amplu în următoarele luni pentru înlăturarea liderilor politici iranieni de la putere, a relatat luni publicația The New York Times, citată de EFE.

Cotidianul, care citează surse informate despre deliberările în cadrul administrației Trump, notează că SUA și Iranul urmează să se întâlnească joi la Geneva pentru discuții de ultim moment – ‘in extremis’ – pentru a ajunge la un acord cu privire la dezarmarea nucleară a Iranului.

Între timp, Donald Trump analizează mai multe opțiuni de acțiune a SUA în cazul eșuării discuțiilor.

Deși nu au fost luate încă decizii definitive, potrivit consilierilor consultați de NYT, Donald Trump înclină spre un atac inițial în următoarele zile cu scopul de a-i presa pe liderii iranieni să renunțe la capacitatea de a fabrica o armă nucleară.

Pentru aceste atacuri, țintele luate în considerare variază de la comandamentul Corpului Gardienilor Revoluției – armata de elită a regimului ayatollahilor- până la instalații nucleare și obiective legate de programul de rachete balistice.


Dacă aceste măsuri nu reușesc să convingă Teheranul să se conformeze cerințelor SUA, Trump le-a spus consilierilor săi că va lăsa deschisă posibilitatea unui atac militar la sfârșitul acestui an pentru a-l înlătura de la putere pe ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem al Republicii islamice.

Cu toate acestea, există îndoieli, chiar și în cadrul administrației Trump, cu privire la faptul dacă aceste obiective pot fi atinse exclusiv prin atacuri aeriene.

Citeşte şi:  Trump anunţă un turneu de forţă în Asia. Când va vizita China, Japonia şi Coreea de Sud

În culise, ambele părți iau în considerare o nouă propunere care ar putea duce la o cale de a se evita un conflict militar: un program foarte limitat de îmbogățire a uraniului pe care Iranul l-ar putea desfășura doar în scopuri de cercetare și tratament medical.

Nu este clar dacă vreuna dintre părți ar fi de acord, potrivit ziarului, dar propunerea de ultim moment vine în contextul în care două grupuri de portavioane și zeci de avioane de vânătoare, bombardiere și avioane cisternă se concentrează în apropierea Iranului.

Protestele de la universitățile din Iran împotriva sistemului autoritar islamic de guvernare din țară au continuat luni pentru a treia zi consecutiv, notează dpa.

Manifestații au avut loc la Universitatea al-Zahra din Teheran, unde studiază doar femei, la renumita Universitate de Tehnologie Sharif din capitala iraniană și la Universitatea de Tehnologie Amirkabir din Teheran.

Înregistrări video postate pe rețele de socializare arată studente scandând sloganuri de protest împotriva conducerii politice iraniene. Într-un videoclip se poate auzi: ‘Moarte Republicii Islamice!’.

‘Nici Gaza, nici Liban, viața mea pentru Iran!’, se aude scandând mulțimea într-o altă înregistrare video publicată de buletinul informativ studențesc Amirkabir, referindu-se la sprijinul controversat al conducerii iraniene pentru grupările islamiste din regiune, precum Hamas (în Fâșia Gaza) și Hezbollah (în Liban).

Sâmbătă, noul semestru a început la multe universități iraniene cu o întârziere de peste o lună. Universitățile își suspendaseră inițial activitatea în urma protestelor în masă de la începutul lunii ianuarie.

Autoritățile iraniene au blocat accesul la internet în țară timp de peste trei săptămâni în ianuarie. Ulterior, unele universități și-au reluat cursurile în format-online.

Citeşte şi:  Năstase l-a felicitat pe Trump pentru „victoria sa remarcabilă”

Aparatul de securitate iranian a reprimat cu brutalitate recentele proteste din Iran. Potrivit organizației pentru drepturile omului (HRANA), cu sediul în SUA, peste 7.000 de persoane și-au pierdut viața, inclusiv peste 200 de membri ai forțelor de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consiliul Europei recomandă prudență în privința interzicerii rețelelor sociale pentru minori

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, a emis luni un apel la prudență în legătură cu planurile mai multor state europene...

Vladimir Bolea, reacție după perchezițiile într-un dosar de delapidare a fondurilor pentru drumuri: ‘Corupția se traduce direct în risc de moarte’

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, salută cele peste 40 de percheziții și ridicări de acte desfășurate în această dimineață la mai multe primării din centrul,...

Progresele Republicii Moldova, promovate de Ambasadori în capitalele europene

Ambasadorii Republicii Moldova acreditați în statele membre ale Uniunii Europene au fost încurajați să promoveze în capitalele europene progresele și eforturile de reformă. Potrivit...

Cel mai tânăr și primul premier declarat homosexual al Olandei a depus jurământul

Rob Jetten a depus luni jurământul ca șef al noului guvern olandez, devenind simultan cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei, primul din formațiunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.