Donald Trump îi îndeamnă pe americani la UNITATE, dar nu suflă o vorbă despre punerea sa sub acuzare în Camera Reprezentanţilor

Publicat:

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a lansat miercuri seară un apel la unitate, afirmând că violenţa “nu îşi are locul” în America, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Niciunul dintre adevăraţii mei partizani nu ar putea fi favorabil violenţei politice”, a declarat el într-o înregistrare video în care nu se referă deloc la recenta punere sub acuzare de către Congres pentru că a încurajat asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului.


Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

“Dacă faceţi asta, nu sprijiniţi mişcarea noastră, o atacaţi, atacaţi ţara noastră. Nu putem tolera asta”, a adăugat el.

Camera Reprezentanţilor a votat miercuri punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acesta intrând în istorie ca primul preşedinte al Statelor Unite supus de două ori unei proceduri de destituire. 

Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură

Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură Medicii avertizează turiștii care vizitează Thailanda să evite „cea mai mortală mâncare din lume”, koi pla,...

Jennifer Aniston confirmă cele mai bizare zvonuri despre ea. Ce tratamente faciale face vedeta

Jennifer Aniston confirmă cele mai bizare zvonuri despre ea. Ce tratamente faciale face vedeta Jennifer Aniston a confirmat recent că face tratamente faciale cu spermă...

Impactul smartphone-urilor asupra copilului: şapte semnale de alarmă și patru soluții esențiale

Impactul smartphone-urilor asupra copilului: şapte semnale de alarmă și patru soluții esențiale În era digitală, smartphone-urile sunt esențiale și influențează toți utilizatorii, inclusiv copiii. Deși...

Stea postumă pe Hollywood Walk of Fame pentru Otis Redding

Stea postumă pe Hollywood Walk of Fame pentru Otis Redding Cântăreţul şi compozitorul american de muzică soul şi rhythm and blues Otis Redding a primit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.