
CNN
Preşedintele american, Donald Trump, a îndemnat marţi Phenianul să elimine întreg arsenalul său nuclear, precizând ce înţelege exact cu multiplele sale apeluri la “denuclearizarea” regimului totalitar, înainte de un summit mult aşteptat cu liderul nord-coreean, relatează AFP, potrivit agerpres.
“Asta înseamnă să se debaraseze de bombele lor atomice. Foarte simplu. Se debarasează de bombele lor atomice”, i-a răspuns el unui jurnalist în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Casa Albă.
Citește și : Armenia : Nikol Pashinyan, liderul opoziţiei, afirmă că este ‘gata să conducă ţara’
Trecând peste protocolul diplomatic, fără să aştepte obişnuitele reuniuni pregătitoare, Donald Trump a produs o surpriză anunţând, la 8 martie, că acceptă invitaţia de a se întâlni cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, cel mai târziu în iunie.
“Cred că va fi foarte pozitiv”, a declarat marţi preşedintele american în legătură cu acest summit inedit. “Am demarat un proces şi, când am făcut acest lucru, toată lumea a gândit că este foarte prost, dar, în acelaşi timp, de 25 de ani oamenii s-au angajat în tratative şi nu s-a întâmplat nimic, iar acum multe lucruri se întâmplă”, a explicat el.
“Asta trebuia să fie rezolvat de multă vreme de alţi preşedinţi şi de alţi conducători de ţări”, a insistat el. “Aceste fiind spuse, avansăm foarte bine. O serie de reuniuni sunt pe punctul de a fi organizate şi doresc să văd denuclearizarea Coreii de Nord”, a mai spus Donald Trump.
Citește și : Trump i-a şters „mătreaţa” de pe costum lui Macron
Dând asigurări că Phenianul şi-a exprimat dorinţa ca întrevederea lor să aibă loc “cât mai repede posibil”, preşedintele american a lăudat marţi atitudinea liderului nord-coreean, Kim Jong Un, estimând că acesta a fost “foarte deschis” şi a avut un comportament “foarte onorabil”.
Directorul CIA, Mike Pompeo, foarte posibil viitor secretar de stat, a efectuat o vizită în capitala nord-coreeană la începutul lunii aprilie. După cum a afirmat Donald Trump, “el a avut o întâlnire bună cu Kim Jong Un şi s-a înţeles foarte bine cu el” cu această ocazie.