Donald Trump : Înregistrăm progrese extraordinare privind Coreea de Nord

Preşedintele american, Donald Trump, a salutat miercuri ”progresele extraordinare” privind Coreea de Nord, la o zi după un summit intercoreean ce a avut loc la Phenian, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Înregistrăm progrese extraordinare privind Coreea de Nord”, a declarat preşedintele american de la Casa Albă, înainte de a se pleca înspre statele din sud-est afectate de uraganul Florence.

Citește și : Un ‘adjunct’ al şefului grupării Stat Islamic a fost condamnat la moarte prin spânzurare în Irak

”Amintiţi-vă că, înainte să devin preşedinte, mulţi credeau că un război cu Coreea de Nord este inevitabil”, a adăugat el.

”În prezent, relaţiile, cel puţin la nivel personal, sunt excelente”, a mai spus Trump, fără să se exprime totuşi în problema centrală privind denuclearizarea, în legătură cu care negocierile bat pasul pe loc de la întâlnirea sa istorică cu liderul nord-coreean Kim Jong Un la Singapore în iunie.

Consolidându-şi apropierea, preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi Kim Jong Un şi-au anunţat dorinţa ca ţările lor să înainteze o candidatură comună pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2032.

Ei au promis de asemenea o serie de iniţiative bilaterale precum organizarea constantă a unor reuniuni ale familiilor divizate de războiul din Coreea (1950-1953), sau un efort pentru conectarea reţelelor lor rutiere şi de cale ferată.

Citește și : Donald Tusk vrea organizarea unui summit special pe tema Brexit în luna noiembrie

Liderul de la Phenian a anunţat printre altele o apropiată vizită istorică la Seul şi a acceptat să închidă cu asistenţa inspectorilor internaţionali un site de teste cu rachete.

Casa Albă a indicat la începutul lui septembrie că este deschisă desfăşurării unei a doua întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong Un, fără să evoce totuşi nici locul, nici calendarul unui astfel de eveniment.

This post was last modified on 19/09/2018 19:55 19:55

Tags: Casa AlbaCoreea de NordDonald TrumpPhenianrazboisummit
Categorii: Știrile zilei