X

Donald Trump : Întâlnirea cu liderul nord-coreean Kim Jong Un nu va avea loc la frontiera dintre cele două Corei

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că întâlnirea sa extrem de aşteptată cu liderul nord-coreean Kim Jong Un nu va avea loc în Zona Demilitarizată (DMZ) de la frontiera dintre cele două Corei, informează Reuters, Yonhap şi AFP, potrivit agerpres.

Dând asigurări că data şi locul acestei întâlniri vor fi anunţate “în următoarele trei zile”, Trump a afirmat, în cadrul unei şedinţe a Administraţiei, că DMZ nu a fost reţinută ca loc de desfăşurare a întrevederii.

Citește și : Putin vrea să „caute soluţii” în Orientul Mijlociu împreună cu premierul israelian Netanyahu

Un alt loc posibil care a fost evocat mai demult de Donald Trump este Singapore.

În urmă cu două zile, preşedintele american a declarat că este tentat de DMZ pentru întrevederea lui cu liderul nord-coreean. “Există ceva ce-mi place foarte tare în această idee” (a DMZ ca loc al întrevederii), a spus Trump. “Dacă sunteţi la faţa locului şi dacă lucrurile se desfăşoară cu bine, este posibil să existe o mare celebrare chiar acolo, nu într-o ţară terţă”, a declarat el.

Potrivit cotidianului sud-coreean Chosum Ilbo, care citează surse diplomatice, întâlnirea dintre Donald Trump şi Kim Jong Un ar urma să aibă loc la mijlocul lunii iunie, în Singapore.

Citește și : Irakul critică decizia „pripită” a lui Trump cu privire la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

Tags: DMZDonald TrumpfrontieraKim Jong Unsingapore
Categorii: Știrile zilei