Donald Trump este invitat să susțină discursul tradițional privind Starea Uniunii

Publicat:

Preşedintele american este invitat să ia cuvântul la 30 ianuarie 2018 în faţa camerelor reunite ale Congresului pentru tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii, a anunţat joi preşedintele Camerei reprezentanţilor, Paul Ryan, relatează agerpres .

“Noul an va aduce ocazia de a face bilanţul progreselor realizate, dar şi de a prezenta munca ce rămâne de făcut în numele poporului american”, a scris Paul Ryan, în scrisoarea de invitaţie.


Discursul privind Starea Uniunii este un eveniment obligatoriu pentru preşedinte, în care acesta explică poporului american, dar şi aleşilor priorităţile pe care şi le-a stabilit pentru anul care începe.

Citește și : Rex Tillerson îndeamnă China să renunțe la livrările de petrol către Coreea de Nord

Anul acesta, Donald Trump nu a susţinut acest discurs, întrucât tocmai se instala în funcţie, dar a ţinut o alocuţiune în faţa camerelor reunite ale Congresului la 28 februarie care a fost foarte bine primită.

Anunţul privind data primului discurs al lui Trump privind Starea Uniunii survine în condiţiile în care se prefigurează un prim succes notabil pentru majoritatea republicană din Congres, la votul asupra ambiţioasei reforme fiscale cerute de şeful statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A rămas fără lotul de marfă în vamă

A rămas fără lotul de marfă în vamă A ezitat să declare cantitățile comerciale de mărfuri, însă acum riscă să rămână fără ele. Citește și:...

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.