Donald Trump îşi scapă un bun prieten de o pedeapsă aspră cu închisoare

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a fost acuzat marţi că a încălcat principiul separării puterilor în stat, după intervenţia excepţională a Ministerului Justiţiei american pentru a diminua pedeapsa cu închisoarea cerută împotriva lui Roger Stone (foto), unul dintre vechii săi prieteni, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Această ingerinţă a celor mai înalte autorităţi ale ministerului în dosarul respectiv a suscitat un gest de frondă din partea celor patru procurori care instrumentau cazul: toţi s-au recuzat.


Citeşte şi: Guvernul de la Madrid face un pas important pentru legalizarea eutanasiei

Stone a fost găsit vinovat în noiembrie 2019 de declaraţii false făcute în faţa Congresului în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în alegerile americane din 2016. Sentinţa sa urmează să fie anunţată la 20 februarie de către un judecător federal, după un aviz consultativ al procurorilor.

Procurorii ceruseră luni o sentinţă cu închisoarea între 7 şi 9 ani pentru Stone (67 de ani), consultant politic şi un prieten vechi al preşedintelui republican.

Donald Trump a reacţionat marţi, denunţând într-un tweet o ‘situaţie extrem de nedreaptă’ şi o ‘eroare judiciară’.

Fără ca o legătură cauză-efect să fie stabilită în mod clar, cei patru procurori care au solicitat pedeapsa iniţială – Aaron Zelinsky, Jonathan Kravis, Adam Jed şi Michael Marando – au declarat marţi că se recuză din cazul Stone într-o moţiune trimisă judecătorului.

Ei nu au dat nicio explicaţie cu privire la decizia lor, dar unul dintre ei chiar a demisionat din post.

Suspectat de a fi exercitat presiuni asupra procurorilor care ar trebui să fie independenţi, Donald Trump a negat orice intervenţie. ‘Nu am vorbit cu ei’, a reacţionat el din Biroul Oval, adăugând că ‘nu s-a implicat deloc’.

Dar recomandările au fost ‘ridicole’, ‘ruşinoase’ şi ‘o insultă pentru ţara noastră’, a afirmat Trump, criticându-l pe judecătoarea federală care urmează să pronunţe pedeapsa împotriva lui Roger Stone.

Opoziţia democrată a acuzat imediat o ingerinţă politică în acest dosar judiciar şi chiar a evocat un posibil ‘abuz de putere’.

Lidera democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, a denunţat o decizie ‘scandaloasă’ a administraţiei Trump care ‘afectează statul de drept’.

Ca o confirmare a ordinelor venite de sus, Ministerul Justiţiei a cerut marţi după-amiază o pedeapsă ‘mult mai mică’ împotriva lui Stone, sub pretextul că recomandările iniţiale ‘nu sunt adecvate şi nu servesc intereselor justiţiei’.

În acest document cu ‘recomandările guvernului modificate şi suplimentare privind condamnarea’, ministerul menţionează o sentinţă cuprinsă între 3 şi 4 ani, ‘de la 37 la 46 de luni’, o durată – potrivit acestuia – ‘mai potrivită pedepselor tipice impuse în cazuri de obstrucţionare’.

‘Ministerul Justiţiei şi ministrul Bill Barr sunt gata să treacă peste avizul procurorilor de carieră (…) după un tweet al preşedintelui care atacă durata pedepsei propuse’, a reacţionat într-un comunicat Adam Schiff, ales democrat care a condus echipa procurorilor în cadrul procesului privind destituirea preşedintelui Donald Trump în Senat.

În replică, Ministerul Justiţiei susţine că această decizie a fost luată înainte de tweetul postat de Donald Trump.

Preşedintele american a mai fost acuzat de obstrucţionarea justiţiei în cadrul anchetei privind amestecul Rusiei în scrutinul prezidenţial precedent, în special de demiterea la începutul mandatului său a directorului FBI, James Comey, care ancheta ingerinţele străine în alegerile din 2016 .

Şi chiar dacă, după 22 de luni de anchetă, procurorul special Robert Mueller a declarat că nu a găsit nicio dovadă de complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în 2016, el nu l-a exonerat pe miliardarul republican de suspiciuni de obstrucţionare a justiţiei.

Citeşte şi: Bernie Sanders câştigă ‘la mustaţă’ alegerile din New Hampshire. Rezultat umilitor pentru Biden!

În cadrul acestui dosar, preşedintele l-a demis pe ministrul justiţiei de la acea vreme, Jeff Sessions, reproşându-i că nu l-a apărat suficient.

Numirea actualului ministru, Bill Barr, a fost percepută la vremea respectivă ca dorinţa lui Donald Trump de a instala pe cineva fidel lui la Justiţie.

Roger Stone figurează printre cei şase membri ai anturajului preşedintelui, mai mult sau mai puţin apropiaţi, care au fost acuzaţi sau condamnaţi în urma anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului ‘The Agency’

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului 'The Agency' Actorul american Richard Gere se va alătura distribuţiei serialului "The Agency", produs de...

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.