X

Donald Trump Jr îi critică pe cei care l-au huiduit pe preşedintele SUA

Donald Trump Jr i-a calificat luni drept stângişti pe suporterii care l-au huiduit duminică pe tatăl său, preşedintele Statelor Unite, la un meci de baseball, transmite DPA, potrivit agerpres.

“Accept oricând huiduieli de la baza de fani de stânga din DC (Districtul Columbia – n. red.) şi ovaţii de la bărbaţii şi femeile de mare calitate din Forţele Armate ale Statelor Unite!”, a scris Trump Jr pe Twitter, unde a difuzat şi o înregistrare video cu preşedintele înconjurat de ofiţeri pe terenul de joc, înaintea unui meci de fotbal american între studenţii militari din armata şi marina SUA.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine (VIDEO)! Cel puţin doi oameni au murit

Fiul cel mare al lui Donald Trump a comis însă o posibilă greşeală, potrivit DPA: el a recunoscut că aproape toţi cei prezenţi pe stadion l-a huiduit pe comandantul suprem, când imaginea acestuia a apărut pe un ecran uriaş de pe arena National Park din Washington. Unii au strigat şi “Lock him up!” (cu sensul “La puşcărie!” – n. red.), slogan prin care suporterii lui Trump au cerut de multe ori să fie condamnată la închisoare Hillary Clinton, candidata democrată la alegerile prezidenţiale din 2016.

Apropiaţii lui Trump au făcut eforturi să menţină iluzia că preşedintele s-a confruntat şi cu huiduieli, dar şi cu urale, deşi imaginile de la televiziune au fost destul de edificatoare privind atitudinea marii majorităţi a publicului.

Înconjurat de mai mulţi parlamentari republicani, printre care senatorul Lindsey Graham şi congresmenii Steve Scalise, Mark Meadows, Matt Gaetz şi Liz Cheney, preşedintele a încercat să zâmbească la reacţia tribunei.

Citeşte şi: Trump face celebru un câine care l-a hăituit pe al-Baghdadi

DPA observă că Trump nu se expune prea des la astfel de manifestări ostile, deoarece, spre deosebire de predecesorii săi, apare doar la evenimente unde participanţii sunt selectaţi atent dintre susţinătorii săi, care salută chiar şi cele mai revoltătoare afirmaţii pe care le face.

Preşedintele nu a scris pe Twitter nimic despre meciul de baseball la care a asistat, al cincilea din finala campionatului nord-american, disputată după sistemul “4 din 7”. Echipa Washington Nationals este condusă cu 3-2, iar echipa care obţine patru victorii câştigă titlul.

Tags: baseballDonald TrumpDonald Trump Jr.Lindsey GrahamLiz CheneyMark MeadowsMatt GaetzNational ParkSteve ScalisewashingtonWashington Nationals
Categorii: Știrile zilei