X

Donald Trump și Moon Jae-in într-o convorbire telefonică : Coreea de Nord va avea “un viitor mai bun” urmând ”calea bună”

Coreea de Nord va avea “un viitor mai bun” urmând “drumul corect” spre denuclearizare, au fost de părere vineri preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, în cursul unei discuţii telefonice, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Statelor Unite “a reiterat intenţia sa de a se întâlni cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, până la sfârşitul lunii mai” şi a exprimat, împreună cu Moon Jae-in, “un optimism prudent în legătură cu recentele evoluţii”.

Citește și : Cazul Skripal, trecut pe agenda summitului UE din 22-23 martie de la Bruxelles (sursă europeană)

În cursul convorbirii, cei doi şefi de stat, care urmează să se întâlnească pe rând cu Kim Jong Un în lunile viitoare, “au discutat despre eforturile actuale pentru a pregăti viitoarelor lor contacte cu Coreea de Nord”, a informat Casa Albă.

Ei au “afirmat importanţa de a se trage învăţăminte din greşelile trecutului şi s-au angajat să menţină, în strânsă legătură, o presiune maximă asupra regimului nord-coreean”, a adăugat preşedinţia americană.

Donald Trump şi Moon Jae-in au subliniat că “numai acţiuni concrete, şi nu cuvinte, vor fi cheia pentru a se ajunge la o denuclearizare durabilă a Peninsulei Coreene”.

Criza legată de ambiţiile nucleare ale Phenianului a cunoscut o răsturnare spectaculoasă săptămâna trecută. După luni de escaladare cu Statele Unite, Kim Jong Un s-a declarat pregătit, potrivit emisarilor sud-coreeeni pe care i-a primit, pentru un summit istoric cu Donald Trump şi să discute despre denuclearizare cu americanii.

Preşedintele american a acceptat imediat propunerea, dar, deocamdată, nord-coreenii au păstrat tăcerea în această privinţă.

Tags: Casa AlbaCoreea de NorddenuclearizareKim Jong UnMoon Jae-in
Categorii: Știrile zilei