Donald Trump, primul preşedinte american care participă la marşul împotriva avorturilor

Publicat:

Donald Trump va participa vineri, la Washington, la “Marşul pentru viaţă” şi va deveni astfel primul preşedinte american ce se va alătura acestui eveniment împotriva dreptului la avort, informează joi AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele Donald Trump va fi primul preşedinte din istorie ce va participa la Marşul pentru viaţă”, a anunţat miercuri seara Casa Albă pe contul său de Twitter.


Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

“Ne vedem vineri”, a notat pe Twitter miliardarul republican, prognozând “o mare mulţime”, la începutul unui mesaj în care îndeamnă la participare la acest marş.

În 2017, Mike Pence a devenit primul vicepreşedinte care a participat la un astfel de marş, iar din 2018, Donald Trump – care în trecut se declara în favoarea dreptului la avort – se adresa miilor de participanţi reuniţi la Washington. Însă până acum el făcea acest lucru de pe un ecran gigantic.

“Suntem profund onoraţi să-l primim pe preşedintele Trump la cel de-al 47-lea Marş pentru viaţă”, a subliniat într-un comunicat preşedinta acestui marş, Jeanne Mancini. “De la numirea de judecători pro-viaţă (…) până la reducerea finanţării de către contribuabili a avorturilor aici şi în străinătate, şi cu apelul de a pune capăt avorturilor tardive, preşedintele Trump şi administraţia lui au fost apărători constanţi ai vieţii”, şi-a exprimat ea mulţumirea.

Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei care marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme “Roe v. Wade”, care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

După alegerea lui Donald Trump la preşedinţie, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.

Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice.

Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CNA îl cercetează pe Președintele Uniunii Chinologice pentru o evaziune uriaşă

CNA îl cercetează pe Președintele Uniunii Chinologice pentru o evaziune uriaşă Președintele Uniunii Chinologice din Moldova, Serghei Volîneț, este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție...

Cu șarpele în troleibuz

Cu șarpele în troleibuz Un bărbat din capitală a decis, probabil, să-i surprindă pe alți călători și a urcat în compania unui șarpe  într-un...

Rusia a închis temporar Podul Crimeea

Rusia a închis temporar Podul Crimeea În dimineața zilei de marți, 23 iulie, a avut loc un atac asupra portului Kavkaz din regiunea Krasnodar din...

Roșca ar putea ajunge după gratii. Procurorii cer patru ani cu executare

Roșca ar putea ajunge după gratii. Procurorii cer patru ani cu executare Fostul președinte al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca, ar putea ajunge...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.