X

Donald Trump profită de zâzania din sânul democraţilor

Democraţii americani au făcut campanie cu privire la sistemul de sănătate din SUA atunci când au preluat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor în 2018. Preşedintele Donald Trump a indicat marţi, în discursul anual privind Starea Uniunii, că va încerca să folosească această temă în avantajul său în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an, comentează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

În faţa membrilor Congresului Statelor Unite, liderul de la Casa Albă s-a angajat să scadă costurile pentru sănătate plătite de americani şi a calificat intenţiile Partidului Democrat drept o ”cumpărare socialistă” care ar falimenta ţara şi ar reduce beneficiile prin furnizarea de îngrijiri medicale pentru imigranţii ilegali.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

”Vreau să ştiţi: nu îi vom permite niciodată socialismului să distrugă sistemul de sănătate american”, a spus Trump, în aplauzele congresmenilor republicani.

Fără a da nume, Donald Trump s-a referit la planurile prezentate de potenţialii candidaţi democraţi la alegerile prezidenţiale Bernie Sanders şi Elizabeth Warren conform cărora asigurările de sănătate private ar urma să fie înlocuite cu un plan gestionat de guvern care ar acoperi toţi cetăţenii americani, pe baza programului Medicare pentru persoanele în vârstă.

Propunerile respective au creat divizări şi au evidenţiat diferenţele dintre moderaţi şi progresişti în Partidul Democrat, care urmează să-şi desemneze candidatul care se va confrunta cu republicanul Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie.

Candidaţi precum Pete Buttigieg, Joe Biden şi Amy Klobuchar susţin un sistem de sănătate care să pornească de la principiile incluse în programul Obamacare, mai degrabă decât o reconstruire radicală a întregului sistem.

În ceea ce-l priveşte, Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că doresc finanţarea unor programe care ar furniza îngrijiri medicale pentru imigranţii ilegali în dauna americanilor mai în vârstă.

Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

”Dacă sunteţi de părere că ar trebui să apărăm pacienţii şi vârstnicii americani, atunci fiţi alături de mine şi adoptaţi legislaţia care ar interzice îngrijiri medicale guvernamentale gratuite pentru străini ilegali”, a afirmat Trump în faţa membrilor Congresului.

Republicanii au încercat fără succes, în 2017, să revoce programul Obamacare, iar acum Departamentul de Justiţie susţine eforturile de a-l abroga în instanţă.

”Democraţii încearcă să facă mai bun sistemul de îngrijiri medicale. Republicanii la Washington încearcă contrariul”, a replicat guvernatoarea democrată a statului Michigan, Gretchen Whitmer, într-o intervenţie televizată. 

Tags: Amy KlobucharBernie SandersCasa AlbaDonald TrumpElizabeth WarrenGretchen WhitmerJoe BidenMichiganpartidul democratPete ButtigiegsănătateSUA
Categorii: Știrile zilei